Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Sindicalism şi monarhie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 mai 2011 ·

Singura soluţie, în vremuri de depresie, e să-ţi injectezi o doză de optimism. Să nu te laşi târât în hăul nevrozelor fără direcţie şi, adeseori, fără obiect. Sursa: EVZ

Să încerci să vezi şi partea plină a paharului, deşi conspiraţia nulităţilor se dă de ceasul morţii să-ţi demonstreze că paharul nu e doar gol, ci şi crăpat. Ba, mai mult, că nici măcar nu e pahar, ci pâlnie. Suntem o populaţie hrănită cu zvon şi fandaxie, iar specialiştii în diversiuni ştiu că metoda cea mai sigură pentru a domina o ţară e de a-i induce un veşnic sentiment de teamă, nesiguranţă şi iritare. Pe vremea lui Ceauşescu, exista un întreg aparat de stat care avea această misiune: Securitatea, Miliţia, activiştii de partid şi sindicatele. Uităm cu desăvârşire de rolul jucat de acestea din urmă în "domesticirea" populaţiei: ele asigurau "cuminţenia" angajaţilor prin distribuirea televizoarelor color, a buteliilor, a locurilor în staţiunile de odihnă. Tot sindicatele aveau posibilitatea să ofere împrumuturi băneşti (CAR), să faciliteze cumpărarea în rate, prin magazinele speciale din subordine, a diverse mărfuri etc.

Nu e de mirare că, după 1990, ele au jucat roluri proeminente în momentele-cheie ale convulsiilor sociale şi politice. Liderii sindicali n-au făcut decât să continue partiturile antemergătorilor, adăugându-le nota specifică de abuz, lăcomie, violenţă, corupţie şi complicitate cu politicienii, pe care le cunoaştem prea bine, inclusiv din spectaculoasele afaceri din vămi. Fie c-a fost vorba de varianta "soft" a lui Victor Ciorbea, sau de cea "hard" a lui Miron Cozma, sindicalismul a funcţionat ca un element dizolvant în societate. Deşi invizibil, există în România acestui moment un veritabil Imperiu Sindical, cu proprietăţi imense, reguli mafiote şi conducători atotputernici. Corupţia, încrengăturile de familie, aranjamentele neruşinate şi, în general, întreag

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 37 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°