Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine nu inlatura zapada ia amenda

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

Hotarirea Consiliului Local Municipal nr. 5/2003 prevede sanctiuni destul de aspre pentru brailenii care nu curata zapada de pe domeniul public din fata proprietatii. Astfel, persoanele fizice pot fi sanctionate cu 50 pina la 200 lei noi, iar persoanele juridice cu 250 pina la 750 lei noi. Pentru actualul sezon rece, primarul Constantin Cibu i-a dat Politiei Comunitare misiunea de a urmari respectarea acestei prevederi legale pe raza municipiului. Directorul Politiei Comunitare Braila, Traian Jipa, ne-a informat, ieri, ca a trimis 60 de agenti pe teren, pentru a-i soma pe braileni sa dea zapada de pe trotuare si din fata curtilor proprietate privata. "Astazi (ieri n.n.) doar am atentionat lumea ca are datoria sa curete zapada. Agentii nostri au mers cu somatii la societatile comerciale, spatiile comerciale, asociatiile de proprietari si persoanele fizice, iar de miine (azi n.n.) cei care nu se conformeaza vor fi amendati", ne-a precizat directorul Jipa. In general, angajatii magazinelor au iesit, ieri, sa curete trotuarele, pe Str. Republicii si in celelalte zone comerciale.

Hotarirea Consiliului Local Municipal nr. 5/2003 prevede sanctiuni destul de aspre pentru brailenii care nu curata zapada de pe domeniul public din fata proprietatii. Astfel, persoanele fizice pot fi sanctionate cu 50 pina la 200 lei noi, iar persoanele juridice cu 250 pina la 750 lei noi. Pentru actualul sezon rece, primarul Constantin Cibu i-a dat Politiei Comunitare misiunea de a urmari respectarea acestei prevederi legale pe raza municipiului. Directorul Politiei Comunitare Braila, Traian Jipa, ne-a informat, ieri, ca a trimis 60 de agenti pe teren, pentru a-i soma pe braileni sa dea zapada de pe trotuare si din fata curtilor proprietate privata. "Astazi (ieri n.n.) doar am atentionat lumea ca are datoria sa curete zapada. Agentii nostri au mers cu somatii la societatile comerciale, spa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 51 minute
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum 58 minute
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum o ora
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Joe Biden face prima sa vizită de stat în Franța. Va participa și la comemorarea Debarcării în Normandia, din 6 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Statelor Unite face prima sa vizită de stat în Franţa. Joe Biden va fi la Paris în 8 iunie la invitaţia omologului său Emmanuel Macron, a anunţat joi, 30 mai, preşedinţia franceză, conform AFP. Vizita va fi precedată de comemorarea a 80

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Vaticanul se opune folosirii de către Ucraina a armelor primite de la aliați pe teritoriul Rusiei. ”Poate declanșa o escaladare”

Ziare.com acum 3 ore
Folosirea de către Ucraina, pe teritoriul Rusiei, a armelor livrate de aliații NATO ar declanşa o "escaladare incontrolabilă" a conflictului, a atenţionat joi, 30 mai, secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA.

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°