Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dublă dramă pentru respinşi Doar 50 de absolvenţi respinşi la BAC vom primi ajutor de şomaj

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Dacă pentru cei care au reuşit să treacă cu bine de cea de-a doua sesiune de BAC urmează înscrierea la facultate, absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat urmează să primească 250 de lei sub formă de ajutor de la stat! Atenţie, însă! Doar cei care şi-au depus adeverinţele de absolvire sau certificate de competenţe, în cazul liceelor tehnice, prin care dovedeau că sunt absolvenţi ai claselor a XII-a, respectiv a XIII-a în termenul legal de 60 de zile de la încheierea anului şcolar 2011, respectiv 17 iunie 2011. Din acel moment au intrat în baza de date a Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă!

Necunoaşterea legii a produs mari dezamăgiri

Directorul adjunct al AJOFM Constanţa, Gheorghe Buşu, susţine că, din păcate, necunoşterea legii a făcut ca foarte puţin din cei aproximativ 1.900 de candidaţi respinşi la Bacalaureat să se înregistreze în baza de date în condiţiile legii. „Din păcate, foarte mulţi candidaţi respinşi s-au prezentat la noi după ce s-a încheiat şi cea de-a doua sesiune de Bac şi au cerut ajutor de şomaj, adică în afara termenului legal, iar pentru ei nu mai putem face nimic în acest moment, doar să-i înregistrăm în baza de date ca şomeri neindemnizaţi", susţine Buşu.

Doar 50 de norocoşi vor primi ajutorul de şomaj la Constanţa, fiind vorba de absolvenţii care s-au înregistrat în baza de date la sfârşitul încheierii anului şcolar. Potrivit directorului adjunct al AJOFM, ei vor intra în plata pentru o perioadă de şase luni dacă demonstrează prin cel puţin două adeverinţe că au încercat să se angajeze, însă au fost refuzaţi de angajatori. Pe 23 septembrie, respinşii la Bac au prima ocazie să-şi găsească job-uri temporare, cu ocazia Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenţi. Dacă pentru cei care au reuşit să treacă cu bine de cea de-a doua sesiune de BAC urmează înscrierea la facultate, absolvenţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 3 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 6 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 3 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°