Impactul lozincii "Armata e cu noi!", lansată în timpul revoluţiei, dispăruse după primele săptămâni din 1990. Ofiţeri "reformişti", regrupaţi în Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), reprezentanţi ai "societăţii civile" cereau adevărul despre implicarea armatei în evenimentele sângeroase din primele zile ale revoluţiei la Timişoara.
"Dezvăluiri" apăreau zilnic şi din procesul lotului Timişoara (securişti, miliţieni, oficialităţi locale) judecat în contul aceluiaşi eveniment.
Confruntate cu valul de întrebări "incomode", autorităţile au păstrat versiunea oficială. Liderii CFSN, miniştrii succesivi ai Apărării (Militaru şi Stănculescu), membrii Marelui Stat Major declarau cu orice prilej că armata îşi îndeplinise "datoria sacră" faţă de popor, ducând "greul Revoluţiei" ("factor decisiv în doborârea dictaturii"!). Incidentele, "izolate", se datoraseră unui plan "diabolic" pus la cale de terorişti, li se închidea gura celor care puneau întrebări.
2.000 DE TERORIŞTI
În acest context, în februarie 1990 a apărut şi Comitetul de Acţiune pentru Stabilitatea Armatei (CASA), o parafrază şi o contrapondere pentru CADA. Ofiţerii susţineau că eventualele anchete asupra generalilor care au acţionat la Timişoara în perioada 16-20 decembrie 1989 ar fi condus la destabilizarea armatei române. Iar atmosfera în Ardeal era fierbinte, mai spuneau iniţiatorii. "Forţe" de peste graniţă (nemenţionate în mod expres) ar fi provocat permanent incidente în regiune.
Prin vocea colonelului Mihail Popescu, locţiitor al comandantului şi şef al artileriei Armatei a 4-a, cu garnizoana la Cluj, CASA cerea CPUN emiterea unui comunicat oficial prin care să arate "clar şi fără echivoc" rolul armatei în timpul Revoluţiei. Un act juridic emanând de la aceeaşi autoritate ar fi trebuit, mai spunea colonelul Popescu, să-l absolve pe militarul