S-a apucat de antrenorat imediat după ce a terminat facultatea şi, în cei 34 de ani de carieră, a format peste 1.000 de sportive, multe dintre ele campioane.
Corneliu Agop şi-a început cariera de antrenor în gimnastica artistică feminină acum peste 3 decenii, pe când avea 24 de ani. „După absolvirea Facultăţii de Educaţiei Fizică am început activitatea ca profesor de educaţie fizică la Şcoala Generală nr. 30 Bacău şi, în paralel, pe cea de antrenor de gimnastică la Sport Club Bacău. Am ales gimnastica pentru că mi-a plăcut, dar şi pentru că era la modă pe vremea aceea“, explică băcăuanul.
După patru ani au venit şi primele rezultate. Gimnastele pe care le pregătea au câştigat mai multe concursuri naţionale. După aceea au urmat mai multe alte rezultate notabile, nu numai în ţară, ci şi peste hotare.
40 de medalii peste hotare
I-au trecut prin mână generaţii foarte bune de gimnaste, pe care a reuşit să le ducă pe culmile performanţei. În urma participărilor la Cupa României sau la Campionatele Naţionale, Corneliu Agop a reuşit să adune 83 de medalii. De asemenea, se poate lăuda şi cu 40 de medalii obţinute la Campionatele Balcanice, Campionatele Europene de Juniori şi Seniori, Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice.
A format o olimpică
Cel mai aproape de inima sa este performanţa reuşită în urmă cu şase de o elevă pe care a format-o la Bacău şi care a ajuns să reprezinte România la cel mai înalt nivel. „Cel mai bun rezultat al sportului băcăuan a fost adus de gimnasta pe care am pregătit-o, Monica Roşu, când a obţinut de două ori locul I la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004“, povesteşte antrenorul.
În prezent, Corneliu Agop coordonează echipa de gimnastică a Bacăului şi, împreună cu un colectiv de cinci antrenori, îşi propune să rămână prin rezultatele obţinute în galeria marilor sportivi