Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judetul Iasi va avea la Aeroport pista de 2.400 metri abia peste 3 ani

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 16 august 2012 ·

Aeroportul revine pe masa consilierilor judeteni. Urmeaza sa fie aprobati indicatorii tehnico-economici ai noii piste de 2.400 metri. Consilierii judeteni se vor intalni astazi intr-o sedinta extraordinara pentru a aproba indicatorii tehnico-economici extrasi din studiul de fezabilitate, in vederea constructiei noii piste de 2.400 metri a Aeroportului. Consiliul Tehnico-Economic din cadrul CJ a avizat indicatorii aferenti primei parti din modulul 1, pista de 2.400 metri, ce face parte din cadrul proiectului de dezvoltare si modernizare a aeroprotului. Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotarare, durata de realizare a pistei de 2.400 metri va fi de 30 de luni, dintre care 24 luni vor fi destinate lucrarilor de executie. Costurile estimate pentru constructia noii piste sunt de circa 220 milioane lei, inclusiv TVA, echivalentul a 49,2 milioane euro. „Consiliul Tehnico Economic din cadrul Consiliului Judetean a avizat luni dimineata indicatorii tehnico-economici aferenti obiectivului «Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Iasi». Este o etapa procedurala, momentan au fost avizati indicatorii privind constructia modulului 1, si anume pista de 2.400 de metri. Avem toate sperantele ca indeplinim toate cerintele necesare, mai avem nevoie doar de avizul plenului", a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului Iasi. Noua pista de decolare-aterizare va fi prevazuta cu doua buzunare de intoarcere pe fiecare directie de operare si un buzunar intermediar. Dupa finalizarea constructiei, pe noua pista se va putea opera imediat, ea fiind si conectata la terminalele existente pana la finalizarea celorlalte trei module. Modulul 2 prevede construirea unui terminal pentru pasageri ce se va intinde pe o suprafata de circa 19.000 mp, modulul 3 constructia unui terminal cargo de circa 4.300 mp, iar modulul 4 constructia unui hangar pentru intretinerea

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 40 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 39 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum o ora
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 14 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°