Stabilirea unei strategii vizând integrarea Rusiei într-un parteneriat global defensiv care, printre altele, să facă posibilă instalarea unui sistem antirachetă apt a proteja întreaga Europă (deci, şi România) împotriva unor atacuri venite din orientul asiatic, precum şi readucerea Kosovo în legalitatea şi ordinea internaţională cu oferirea de reparaţii pentru Serbia şi definirea unui sistem de echilibru geopolitic în Balcanii de Vest ar fi fost temele de prim interes pe care Bucureştiul ar fi trebuit să le abordeze cu predilecţie la Summit-ul NATO 2008. Autorităţile române au preferat însă să facă din extinderea maximă a Alianţei unica prioritate. Teoria fundamentând o atare opţiune este aceea că securitatea României impune securizarea spaţiilor din vecinătatea sa.

Stabilirea unei strategii vizând integrarea Rusiei într-un parteneriat global defensiv care, printre altele, să facă posibilă instalarea unui sistem antirachetă apt a proteja întreaga Europă (deci, şi România) împotriva unor atacuri venite din orientul asiatic, precum şi readucerea Kosovo în legalitatea şi ordinea internaţională cu oferirea de reparaţii pentru Serbia şi definirea unui sistem de echilibru geopolitic în Balcanii de Vest ar fi fost temele de prim interes pe care Bucureştiul ar fi trebuit să le abordeze cu predilecţie la Summit-ul NATO 2008. Autorităţile române au preferat însă să facă din extinderea maximă a Alianţei unica prioritate. Teoria fundamentând o atare opţiune este aceea că securitatea României impune securizarea spaţiilor din vecinătatea sa.

Respectiva teorie nu este nouă. Ea a stat la originea extinderii iniţiate în anii ’90. Teza asocierii politico-militare în scopul apărării colective ca factor de stabilitate şi securitate regională este justă. România a susţinut că extinderea NATO echivalează cu extinderea unui spaţiu de securitate car