Mă uit cu din ce în ce mai mult interes la evenimentele importante care ni se îndeasă pe gât cu forţa de marea majoritate a mass media. Evenimente descrise ca BOMBĂ, SENZAŢIONAL sau pur şi simplu ÎN EXCLUSIVITATE.

Ascult cu atenţie dezbaterile publice, care împart în două şpăgile din sistemul educaţional românesc şi la analiştii din ce în ce mai pătimaşi, care stăpânesc adevărurile absolute ale mersului societăţii. Îi analizez atent pe politicienii, jurnaliştii şi alţi indivizi care se rotesc periodic pe la posturile TV şi îşi enunţă cu emfază jumătăţile de adevăr spuse din ce în ce mai artificial, deorece este dificil să spui lucrurile pe jumătate şi să fii şi credibil. Problema e că sunt cam aceeiaşi. O clasă politică întinerită care s-a trăinuit la poalele greilor din politica postdecembristă. Oameni de bine care au avut la un moment dat afaceri cu statul sau cu oameni ai statului şi şi-au construit un viitor care le asigură prezenţa într-un cerc restrâns. Cerc ce le conferă dreptul de a trăi mai bine decât 90% din populaţia României dar mai ales, obligaţia de a nu spune adevăruri complete şi mai ales de a nu schimba ceea ce nu trebuie schimbat. Dacă nu respectă legile celor puţini aleşi să conducă România nu mai au nici viitorul asigurat şi nici posibilitatea de a face afaceri cu statul sau cu oamenii statului. Aşa că toată gargara lor se învârte în jurul unor fraze goale, pline de nimicuri populiste. Toţi enunţă nevoia de schimbare a societăţii româneşti. Toţi se bat cu pumnul în piept şi strigă hoţii către adversarii politici sau media. Toţi înţeleg perfect necesitatea de a spune lucrurile pe jumătate şi a ascunde de ochii majorităţii înţelegerile subterane şi modalitatea de a face bani pe seama statului. Toţi sunt gata să cadă oricând la o înţelegere care să dăuneze interesului public dacă interesul personal o cere. Nici unul nu vrea cu adevăr