Concursul Eurovision e un eveniment simpatic. E un fel de “turnir” al music-hall-ului, care aduce faţă în faţă artişti veniţi din toată Europa.
Nu mai puţin de 42 de ţări participă în acest an la cea de-a 57-a ediţie a concursului. În mod normal, le-am ura succes artiştilor, doar că în acest an evenimentul se desfăşoară la Baku. Şi, fie că alegi să citeşti rapoartele Amnesty International, Human Rights Watch sau ale Federaţiei Internaţionale a ligilor drepturilor omului, capitolul Azerbaidjan lasă aceeaşi impresie terifiantă.
În numele Europei şi al valorilor pe care le are, artiştii vor cânta în capitala unei ţări unde cea mai măruntă opoziţie faţă de familia conducătoare e zdrobită. Azerbaidjanul e în mâinile unui clan, cel al preşedintelui Ilham Aliev, care guvernează prin corupţie şi represiune.
Clanul controlează exploatarea bogăţiilor acestui emirat caucazian - petrol, gaze, mine de aur. Ce-i drept, clanul e devotat cauzei muzicii şi artei în general. Companiile care au construit incinta de 23.000 de locuri pentru Eurovision 2012 aparţine familiei Aliev.
Comitetul de organizare e prezidat de soţia preşedintelui. Pe afişul evenimentului figurează fiica preşedintelui. Divertismentul e asigurat de ginerele lui Aliev. În ultimele săptămâni, poliţia a acţionat cu şi mai multă brutalitate decât de obicei. I-a agresat pe cei câţiva opozanţi curajoşi care au încercat să atragă atenţia asupra situaţiei ţării lor.
Câţiva jurnalişti străini au avut şi ei soarta manifestanţilor: "corecţii" sistematice şi de o violenţă extremă. În această ţară, alegerile sunt la fel de trucate ca şi pieţele publice. Presa e cenzurată. Oricine îndrăzneşte să sfideze familia conducătoare riscă un proces ale cărui dovezi sunt fabricate. În închisoare, corecţiile şi tortura sunt lucruri obişnuite.
UE ar fi trebuit să ceară boicotul festivităţilor. Artişt
