Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stenograme incredibile: Ministrul Videanu, ascultat de procurori! Vezi cu cine vorbea!

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 3 septembrie 2013 ·

Ministrul Economiei Varujan Vosganian a indus în eroare guvernul, iar Adriean Videanu negocia cu reprezentanţii unor companii de gaz, asta arată mai multe interceptări telefonice economiei naționale.

Procurorii susţin în referatul de începere a urmării penale că Vosganian şi Videanu au semnat 6 ordine şi trei Memorandumuri prin care au acordat "discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane USD".

Potrivit interceptărilor, ministrul Economiei de atunci, Adriean Videanu, era atenţionat că societatea Romgaz nu mai poate face faţă politicii de discounturi.

În 8 noiembrie 2009, fiind contactat de ministrul VIDEANU ADRIEAN, învinuitul PITEIU MARCEL ADRIAN îl atenţionează că SNGN ROMGAZ SĂ nu mai poate suporta discounturile de 40 USD/mmc și că dacă se va continua cu această politică de discounturi, nu se va mai reuși realizarea investițiilor, ajungându-se la un dezastru.

PITEIU MARCEL ADRIAN: Alo.

ADRIEAN VIDEANU: Neaţa!

PITEIU MARCEL ADRIAN: No venit nimeni ieri.

ADRIEAN VIDEANU: Ţi-l trimit un pic pe MARIUS să stai de vorbă cu el acolo?

PITEIU MARCEL ADRIAN: Când?

ADRIEAN VIDEANU: Când zici tu.

PITEIU MARCEL ADRIAN: Da din punctul meu de vedere-i reglată treaba acolo. El, el are nişte probleme.

ADRIEAN VIDEANU: Păi nu. Să mai stai de vorbă cu el. Staţi mai pe îndelete.

PITEIU MARCEL ADRIAN: Da vin eu la Bucureşti săptămâna ce vine când ne întâlnim cu MARIANA GHEORGHE. Am făcut o analiză.

ADRIEAN VIDEANU: Da.

PITEIU MARCEL ADRIAN: Sub nicio formă nu mai putem da discoutul de 40 USD sau măr

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum o ora
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum o ora
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 8 minute
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum o ora
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 32 minute
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Accident rutier pe DN 1, în apropiere de Ploieşti. Sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane/ Traficul este blocat pe sensul de mers spre Bucureşti

News.ro acum 17 minute
Un accident rutier în care sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane a avut loc, luni seară, pe drumul naţional 1, în apropiere de Ploieşti. Primele date arată că două persoane sunt rănite. La ora transmiterii acestei ştiri drumul este bloca

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum o ora
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Incendiu puternic în București, la o casă din Sectorul 2. Pompierii au trimis cinci autospeciale de stingere

Ziare.com acum 17 minute
Pompierii din București intervin luni, 20 mai, la un incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum izbucnit la o casă aflată pe Strada Căluşei din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, au

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°