Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, precizează într-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor că dosarul în baza căruia a fost cerută urmărirea penală a deputatului Adrian Năstase, este o reînregistare a unui dosar pentru care Camera deja s-a pronunţat prin vot. Ea răspuns astfel solictării conducerii Camerei Deputaţilor, prin care i se solicita să comunice dacă faptele penale pentru care se cerea reluarea votului Camerei Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale în cazul Adrian Năstase, sunt aceleaşi cu cele menţionate în dosarul 114/P/2007, asupra căruia Camera s-a pronunţat prin vot.
" Vă comunicăm că solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ din data de 10.03.2009 a vizat formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Adrian Năstase în dosarul nr. 33/P/2009 al Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA. Menţionăm că dosarul a fost înregistrat anterior la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA cu nr. 114/P/2007 ", se arată în document.
Potrivit lui Kovesi, la data de 18.02.2009, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea reunirii cu o altă cauză în care sunt cercetate fapte conexe, în favoarea Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, unde dosarul a fost înregistrat cu nr. 33/P/2009.
" În dosarul nr. 33/P/2009 se efectuează cercetări pentru aceleaşi fapte ca şi în dosarul 114/P/2007, iar dosarul a primit număr de înregistrare diferit ca urmare a declinării din 18.02.2009 ", se arată în finalul scrisorii.
Scrisoarea transmis de Kovesi, care aduce clarificări în dosarul care se referă la modul în care familia Năstase a dobândit imobilul de pe strada Zambaccian, urma să intre astăzi în dezbaterea conducerii Camerei Deputaţilor, însă şedinţa a fost anulată.
Conducerea Ca