Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii de parchet văd o creştere de peste 10% şi reiau investiţiile

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 mai 2011 ·

Jucătorii de pe piaţa parchetului speră la o creştere de două cifre a sectorului anul acesta, pe fondul semnelor că piaţa de construcţii se va îmbunătăţi. Egger, Kronospan şi Barlinek se numără printre cei mai mari jucători pe piaţă, care domină industria.

Polonezii de la Barlinek (specializaţi pe pardoseli) au intrat pe piaţa românească în 2008, odată cu achiziţia fostului producător Diana Forest din Bacău. La momentul preluării, Diana Forest avea o situaţie dificilă, astfel că din cele trei fabrici pe care le avea, una era închisă, iar acţionarii se pregăteau să facă acelaşi lucru şi pentru celalte două unităţi.

Miliardarul polonez Michal Solowow, cel care controlează Barlinek, a găsit însă că firma românească se potriveşte cu strategia sa, astfel că a plătit 23 de milioane de euro pentru companie.

După schimbarea numelui în Barlinek România (pe zidurile unităţii de producţie din Bacău au rămas însă urmele literelor Diana Forest), au urmat şi investiţiile. Cele mai recente sunt cele anunţate în dublarea capacităţii de producţie anul acesta la 500.000 de metri pătraţi.

"Plănuim să începem investiţiile în primele luni din 2011, iar producţia maximă probabil că o vom atinge în al doilea trimestru al anului", a spus Marek Janke, membru al consiliului director al Barlinek, citat de revista Business Construct.

Mărirea capacităţii de producţie înseamnă de fapt o nouă linie, în care s-au investit 2,3 mil. euro. Măsura de creştere a producţiei a venit ca răspuns la cererea mai mare în ultimele luni ale anului, care ar putea aduce primele semne de reviriment după o perioadă de câţiva ani de criză.

Austriecii de la Kronospan, pe de altă parte, nu produc parchet în România, ci preferă să importe, deşi au pe piaţa locală mai multe unităţi de prelucrare a lemnului. Grupul austriac este prezent în România cu fabrici în zonele Braşov, Sebe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 13 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 21 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°