Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începutul revenirii sau o simplă victorie? Lakers a făcut cel mai bun meci al sezonului aseară!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

Los Angeles Lakers a jucat pentru prima dată după mult timp ca o adevărată echipă, câştigând cu 102-84 meciul cu Utah Jazz de aseară.

"Nu suntem o echipă slabă"

Sunt terminaţi? Mai au vreo şansă la play-off? Care sunt motivele pentru care Lakers joacă atât de prost? Acestea erau întrebările pe care atât ziariştii, cât şi fanii echipei californiene şi le puneau după ce Lakers pierduse ultimele patru meciuri la rând. Răspunsurile nu au ezitat să apară: stilul antrenorului Mike D'Antoni, care nu se potriveşte jucătorilor aflaţi în lot, o ceartă în vestiar între staruri sau lipsa prospeţimii unor veterani precum Steve Nash sau Kobe Bryant (foto dreapta). Însă aseară toate certurile au fost uitate, iar Lakers a jucat un baschet excelent, poate cel mai bun meci cap-coadă făcut de californieni în acest sezon. Formaţia din "Staples Center" a câştigat clar, scor 102-84, meciul cu Utah Jazz, un joc pe care l-a dominat încă din primul minut şi în care nu a fost condusă nici măcar o secundă. "Şedinţa pe care am ţinut-o şi în care am fost deschişi unii cu ceilalţi ne-a ajutat. Nu am vrut ca acea întâlnire să ajungă în presă, dar nu am putut stopa zvonurile. A fost un meci foarte bun, a fost un meci în care am demonstrat că nu suntem o echipă atât de slabă", a spus Kobe Bryant, care a fost aproape de un triple-double în victoria de aseară, cu 14 puncte, 9 recuperări şi 14 pase decisive, la doar o pasă de recordul personal în NBA, din 12 februarie 2002, cu Washington Wizards. "După meciul pierdut cu Memphis de miercuri seară, am încercat să lăsăm ce a fost şi să ne concentrăm strict pe viitor. Pare că am reuşit de minune. Dar trebuie să păstrăm această dorinţă şi acest joc şi în următoarele jocuri", a spus şi Dwight Howard, revenit după o accidentare la umăr cu 17 puncte şi 13 recuperări. Totuşi, Lakers a pierdut 10 din ultimele 12 meciuri şi ocupă locul 11 î

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 47 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 32 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Hunedoara: Patru tineri rătăciţi în Masivul Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă, recuperaţi de salvamontişti - VIDEO

News.ro acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°