Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chişinău: comuniştii ar putea primi o funcţie în guvern

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 ianuarie 2011 ·

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a declarat într-un interviu acordat Radio Europa Liberă că Partidul Comuniştilor (PCRM) ar putea primi o funcţie în guvernul care se formează în aceste zile, confirmând intenţia exprimată la sfârşitul anului trecut de democratul Dumitru Diacov. Sursa: EPA

Întrebat dacă PCRM ar putea primi un post de vicepremier, aşa cum s-a vehiculat în presă, Filat a subliniat că astfel de discuţii nu au avut loc, dar că „este posibil ca pe acest parcurs de formare a Guvernului, de ce nu, să apară o funcţie oferită opoziţiei”.

Într-un interviu pentru acelaşi post de radio, liderul fracţiunii Partidului Democrat (PDM), Dumitru Diacov, a reiterat disponibilitatea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) de a oferi comuniştilor funcţii. „Am spus, că suntem gata să oferim şi funcţii. De exemplu, viceprim-ministru cu problemele integrării şi alte funcţii în structurile centrale ale puterii. Eu nu vreau acum să fac speculaţii, vom vedea, care vor fi viziunile, care vor fi doleanţele”, a spus Diacov.

Oferta făcută comuniştilor, are un scop concret. Principala problemă a AIE este aceea că, în prezent, deţine doar 59 de mandate de deputat din 101. Cu 2 mandate sub pragul necesar pentru alegerea preşedintelui ţării. Deputaţii majorităţii ar putea încerca să modifice Constituţia pentru a reduce pragul necesar de alegere a şefului statului la 51 de voturi sau. Varianta cea mai simplă rămâne însă oferirea de funcţii comuniştilor, în schimbul voturilor.

În interviul acordat Radio Europa Liberă, Diacov a declarat că Puterea o să încerce să discute cu comuniştii în acest sens. „O să încercăm să discutăm cu comuniştii, noi o să încercăm să le lămurim comuniştilor, noi o să încercăm să întindem mîna, să găsim o modalitate de conlucrare”, a spus Diacov. El a apreciat că, în aproximativ două-trei săptămâni, problema

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 46 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 32 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°