Detaliile din propunerea de arestare pentru fiul patronului Parma Taxi sunt incredibile. Magistraţii Judecătoriei au decis însă, vineri noapte, să îl cerceteze în libertate pe Răzvan Ştefan Manolache, de 21 de ani, care a tras cu pistolul într-un om după ce s-a şicanat în trafic.
Mircea Manolache, patron la Parma Taxi, şef UNPR Iaşi şi preşedinte al Camerei Taximetriştilor din oraş. Audiat pentru mai multe ore de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, Răzvan Ştefan Manolache (20 de ani) a fost prezentat vineri seară instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, acuzaţia principală fiind de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Judecătorii au decis însă ca tânărul să fie cercetat în stare de libertate, dar să aibe interdicţie de a părăsi Iaşul.
Se lăuda strigând cu numele tatălui
În propunerea de arestare emisă de procurori pe numele său, se precizează că Ştefan Manolache ar fi strigat de mai multe ori către taximetristul cu care s-a şicanat în trafic că este „Mircea de la Parma Taxi“. Mircea este numele cunoscutului său tată, în timp ce Parma Taxi este firma de taximetrie pe care acesta o conduce. De altfel, se mai menţionează în documentul citat, tânărul de 20 de ani ar fi vrut să „îşi afirme autoritatea în rândul taximetriştilor“ prin fapta sa.
„Avem în vedere faptul că inculpatul, la doar trei luni de la momentul obţinerii permisului de port armă neletală, a căutat şi creat o situaţie în care să folosească pistolul pe care îl deţinea, fără alte justificări decât dorinţa de a-şi afirma autoritatea în rândul taximetriştilor. De altfel, în împrejurările comiterii faptei, inculpatul a strigat în mod repetat că este patronul sau fiul patronului de la o firmă de taximetrie, motiv pentru care, în opinia acestuia, alţi taximetrişti îi datorau respect şi temere“, se menţion