Compania va cheltui maxim 2,025 milioane de lei pentru răscumpărarea titlurilor, ce vor fi împărţite ulterior salariaţilor
Acţionarii companiei Electroprecizia Săcele vor decide pe 9 noiembrie asupra oportunităţii achiziţionării unui număr de 250.000 de acţiuni ale societăţii (reprezentând 4,77% din capitalul social) de pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti. Achiziţia se va face la un preţ maxim de 8,1 lei/acţiune, iar titlurile vor fi împărţite angajaţilor în cadrul unui amplu program de fidelizare a salariaţilor companiei. Dacă achiziţia se va face la preţul maxim, compania va cheltui 2,025 milioane de lei pentru răscumpărarea titlurilor.
Directorul general al companiei, Dumitru Matei (foto), susţine că obiectivul programului este „motivarea salariaţilor şi membrilor conducerii executive Electroprecizia (participanţi eligibili) pentru creşterea performanţei pe termen mediu şi lung, fidelizarea lor pe termen lung, concomitent cu creşterea valorii adăugate pentru acţionarii societăţii”, iar criteriile de alocare a acţiunilor „la un preţ preferenţial” va fi în funcţie de performanţa realizată de participanţii eligibili, performanţă măsurată prin gradul de realizare a obiectivelor stabilite.
Administratorii companiei vor propune, de asemenea, modificării actului constitutiv al societăţii, astfel încât acţiunile nominative să fie transformate în acţiuni la purtător. Compania va cheltui maxim 2,025 milioane de lei pentru răscumpărarea titlurilor, ce vor fi împărţite ulterior salariaţilor
Acţionarii companiei Electroprecizia Săcele vor decide pe 9 noiembrie asupra oportunităţii achiziţionării unui număr de 250.000 de acţiuni ale societăţii (reprezentând 4,77% din capitalul social) de pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti. Achiziţia se va face la un preţ maxim de 8,1 lei/acţiune, iar titlurile vor fi împăr