Nu ma mira observatia de odinioara a lui Rossini: "Ce frumoasa ar fi opera daca nu ar exista cintareti!". Nimic pe lumea asta nu e perfect, asa ca si arta muzicii isi are naravurile ei. Pe cind eram copil, nu putem sa inteleg nici in ruptul capului de ce mi se tot spunea sa-mi privesc interlocutorul in ochi, in timp ce dirijorul unei orchestre simfonice isi etaleaza spatele intregului public cu o nonsalanta crasa, si asta pe tot parcursul spectacolului. In plus, muzicienii din orchestra simfonica sint de-a dreptul impertinenti. Mi se face parul maciuca gindindu-ma numai la banii platiti de spectatori pentru a-i auzi cintind ... Si ei ce fac!? Sed acolo nestingheriti si nu fac altceva decit sa stea. Abia cind se incrunta dirijorul la ei, fluturind batul, pun si ei mina pe instrumente si cinta. Mai ales finalul unor spectacole de opera mi se absurd, fiindca mereu se intimpla ca personajul principal sa fie impuscat sau injunghiat, dar in loc sa singereze si sa se prabuseasca pe loc mort la pamint, continua sa cinte cit il tin plaminii, pina cind se lasa in sfirsit cortina. Nu ma mira observatia de odinioara a lui Rossini: "Ce frumoasa ar fi opera daca nu ar exista cintareti!". Pe de alta parte, muzica pe calculator pur si simplu ma incinta, mai ales cind basurile sint acompaniate de piuituri si vuituri. Am o gramada de CD-uri cu astfel de melodii. Pe cele mai multe nu le poti deosebi de zgomotul de fond al unui picamar. Imi place sa le ascult la volum maxim, caci, de fiecare data cind incepe o piesa, stiu ca se termina in cinci minute, ceea ce imi umple sufletul de bucurie. Ei bine, la opera nu exista acest avantaj al sfirsitului relativ rapid! Unul dintre vecinii mei a fondat de curind o trupa de muzica si m-a intrebat daca nu cumva as putea sa cint la vreun instrument. "Poate", i-am raspuns, "dar nu sint prea sigur, fiindca nu am incercat pina acum". M-am alaturat tru