Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei milioane de euro pentru titlu

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

Porumboiu le-a promis jucătorilor de la Vaslui suma pe care o va încasa pentru drepturile TV din Liga I dacă termină pe locul întâi.Patronul Vasluiului crede că echipa sa mai păstrează şanse la titlu dacă va câştiga toate partidele. Moldovenii se pot apropia la un singur punct de CFR etapa viitoare.

Adrian Porumboiu a pregătit o primă-record pentru fotbalul românesc în cazul în care trupa lui Marius Lăcătuş va câştiga, în premieră, titlul de campioană. Astfel, finanţatorul vasluienilor e dispus să împartă circa trei milioane de euro jucătorilor.

„Există speranţe la titlul de campioană. Dacă vom câştiga toate partidele până la final este posibil orice. Am pregătit o primă consistentă pentru jucători în cazul în care se vor clasa pe locul întâi la finele sezonului. 50.000 de euro, atât cât este prima de titlu la CFR Cluj, este o sumă infimă faţă de ce am pregătit noi, la club. Dacă stau să mă gândesc bine, prima pentru fiecare jucător de la noi este mai mare decât tot ceea ce dau la un loc oficialii primelor cinci echipe din clasamentul Ligii I. Asta pentru că banii sunt făcuţi de jucători şi mi se pare normal ca aceştia să se îndrepte către ei", a explicat vasluianul.

Adrian Porumboiu este convins că o eventuală victorie la Cluj ar aduce Vasluiul mai aproape de titlu.

„Dacă vom câştiga la Cluj, titlul va fi mai aproape de noi. Dacă ne vor bate, atunci Clujul nu mai poate scăpa locul întâi. Am încredere în jucători, mai ales că avem un ascendent moral după acel 2-0 pe care l-am administrat în turul campionatului. Ar fi bine să facem un rezultat bun şi în perspectiva finalei de Cupa României. Avem meciuri tari până la final. Cu CFR Cluj, Oţelul, Steaua şi Dinamo. Dacă batem tot, merităm să luăm titlul".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 13 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 39 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°