Familia domnitorilor Ştirbey-Bibescu prezintă doi membri misterioşi: o soră, Safta, cel mai probabil dispărută în adolescenţă şi un frate Dimitrie, călugărit sub numele de Damian şi mort la Mănăstirea Bistriţa în anul 1874.
Anul 1794 marchează o alianţă matrimonială care va influenţa istoria Ţării Româneşti a primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. Vornicul Barbu C. Ştirbey (1753-1813), fără urmaşi, o căsătoreşte pe nepoata soţiei lui, devenită fiica sa de suflet, Ecaterina/Catinca Văcărescu, cu boierul Dumitru/Dumitrache Bibescu (1772-1831). Aceştia vor fi părinţii a doi viitori domni ai Ţării Româneşti din perioada 1842-1856.
Ecaterina Văcărescu Bibescu, tablou votiv fictiv din Biserica Sf. Treime din Craiova, inc. sec. al XX-lea
Anul naşterii viitorului domnitorului Barbu Ştirbey a suscitat multe discuţii. Nicolae Iorga avansează anul 1795 (Viaţa şi domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei, Neamul românesc,Vălenii de munte, 1910, p.9). Alte surse dau ca sigur anul 1796 şi chiar 1801 (Mihai D. Studza, Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, vol. I, Ed. Simetria, Bucureşti, 2004). Pe placa de marmură din capela de la Buftea este trecut anul 1799.
Tânărul Barbu Ştirbey, înainte de a deveni domnitor (Litografie după un portret de Constantin Lecca)
Tot Iorga ne explică provenienţa numelui de botez, cu duble semnificaţii de familie: ” Mama lui Barbu era, cum am spus, o Văcărească, şi numele lui de botez aminteşte pe Barbu Văcărescu cel d' intăiu, dar, cum am spus iarăşi, ea fusese crescută de Ştirbei, care o şi cununase cu Bibescu. Deci, Ştirbei, neavând copii, lăsă prin diata sa lui Barbu Bibescu şi numele de familie, precum şi oarecare parte dintr'o moştenire cam îngustată şi primejduită...”( N. Iorga, Studii si documente cu privire la istoria României, cercetări şi regeşte documentare, vol. XI, ed.Ministerului de ins
