Citind cu câteva zile în urmă pe burtiera unui canal TV că undeva, pe strada Polonă, în incinta clubului „Acuarela“ se joacă spectacolul Monoloagele vaginului, ca orice bărbat ce se respectă şi ca un cronicar zelos, excitat de asemenea ofertă, în ciuda vârstei, n-am rezistat tentaţiei şi am început investigaţiile. Găsind pe net adresa exactă şi un număr de telefon, am luat legătura pentru a mi se reţine un loc, dar mi s-a răspuns că nu mai este niciun bilet. Mi-am dezvăluit identitatea, de cronicar dramatic (am o legitimaţie în acest sens), dar persoana de la capătul firului a rămas neclintită pe poziţie: „Nu mai sunt locuri, ce vreţi! Trebuia să vă reţineţi din vreme!“. – Las-o baltă, renunţă, dacă n-ai aflat până acum unde se află şi la ce foloseşte celebrul organ. Ce mai vrei să afli la vârsta ta despre vagin, mi-a spus un coleg, întâlnit în drum, când i-am spus unde mă duc. „Monoloagele vaginului“ este de fapt o carte a scriitoarei şi actriţei Eve Ensler, apărută în 1998 la New York, după care a fost tipărită în 48 de ţări, iar în 2003 a apărut şi la Bucureşti la editura Amaltea (traducere Ana Maria Murariu), pe care am cumpărat-o, la timpul respectiv, recunosc, cu neîncredere şi mefienţă. Curiozitatea – scriu o banalitate, desigur – fiind mare, excitaţia la fel, iar clubul „Acuarela“ nefiind departe de locul unde locuiesc, m-am dus rapid acolo, să văd minunea: un teatru particular unde nu mai sunt bilete şi este respins chiar un cronicar dramatic! Am găsit o casă obişnuită: o curte cu pietriş pe jos, care se vrea să fie o grădină de vară, în care, cu câteva mese şi scaune, se improvizase un fel de bistro, bar, care amintea vag de micile cârciumi de altădată. Lipseau doar grătarul pentru mititei şi butoaiele de bere. La toate mesele se aflau tineri cu aspect de studenţi şi tinere cu aspect de eleve, iar ici-colo câteva cupluri atinse de vârsta maturităţii,