"O Alianta facuta sa dureze cat dureaza un vot a nascut o Coalitie care a guvernat fara sa discute. Acum, Coalitia pare sa se destrame in aceeasi lipsa de interes pentru solutii reale. Deasupra tuturor, presedintele construieste febril numai si numai propria lui imagine, un monoteism imposibil de asumat in Panteonul minimal al democratiei moderne" Pe parcursul ultimului deceniu si jumatate am reusit sa constientizam rapid anormalitatea anumitor realitati interne. Relatia politicului cu problemele reale, relatia politicienilor intre ei, relatia administratiei cu publicul ar fi numai cateva dintre ele. Zona de fapt divers din media vorbeste limpede si despre o anumita anormalitate a relatiilor care se stabilesc uneori, dar mult prea des intre oameni, pur si simplu.
Aceasta sesizare a anormalului e normala. "Reintram" in anormal atunci cand vrem sa reparam lucrurile prin actiuni care nu tin de esenta, sunt artificiale, sunt constructii, sa spun asa, publicitare, externe fenomenului. Prima alternanta la guvernare s-a dorit o intrare in normalitate, un panaceu al intregului rau care parea sa ne inconjoare. Alternarea alternarii a fost si ea privita la fel. Intrarea in NATO a fost inteleasa uneori ca inceputul unei noi ere, apta sa ne desparta de un anume fel de a fi, la fel cum fortele de ordine despart grupuri aflate in conflict. Noua guvernare, inceputa in 2004, s-a dorit si ea un nou mo-ment de intrare intr-un "normal" anume definit. Intrarea in UE e privita acum ca o despartire in sine de un prezent marcat de anormal.
De fiecare data, desi unii pasi inainte isi aveau importanta lor, anormalul continua sa se insinueze perfid in vietile noastre. Cautam acolo unde nu vedem solutia. O varianta de sprijin momentan. Dar rezolvarea durerii de cap e in pastila si nu in paharul cu apa care te ajuta sa o inghiti. Anormalitatea despre care vorbesc isi are culcus
