Fostul premier Adrian Năstase a declarat, luni, la instanţa supremă, unde a fost audiat pentru prima dată în dosarul "Zambaccian", că nu l-a şantajat niciodată pe Ioan Păun, fostul consul al României la Beijing, şi că nu i-a dat niciodată bani pentru a-i aduce mai multe bunuri din China, relatează Mediafax.
Instanţa supremă a reluat, luni, discuţiile în dosarul "Zambaccian", în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie fostul premier Adrian Năstase, soţia sa, Daniela Năstase, şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu.
De la începutul acestui proces, în 2010, cei trei au arătat instanţei că nu vor să dea declaraţii decât la un moment ulterior. Astfel, la ultimul termen de judecată cei trei au anunţat instanţa că sunt pregătiţi să dea o declaraţie în calitate de inculpaţi în acest dosar.
Primul audiat luni este fostul premier Adrian Năstase, care a vorbit despre presupusa acuzaţie de şantaj făcută de procurori pe numele său.
Năstase a susţinut că el nu putea să-l şantajeze pe fostul consul Ioan Păun, că prin prisma funcţiei sale el nu putea să coordoneze direct numirea acestuia în funcţia de consul şi că la momentul numirii acestuia el nu mai era preşedinte al Camerei Deputaţilor.
De asemenea, Adrian Năstase a spus că nu i-a dat în mod direct niciun ban lui Ioan Păun pentru a-l ajuta cu importul unor bunuri din China şi că nu i-a cerut acest lucru, iar înregistrarea ambientală a procurorilor anticorupţie dintre el şi Octavian Creţu nu reprezintă decât fragmente şi extrase din context. Astfel, Adrian Năstase a arătat că deşi există unele pasaje sugestive care ar arăta anumite presiuni făcute de el la adresa lui Ioan Păun prin prietenul acestuia din urmă, Octavian Creţu, respectivele fragmente nu reprezintă decât reacţia lui generată de supărarea că Ioan Păun şi-a schimbat declaraţiile la DNA de la acea vrem