În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, a organizat prin personalul de specialitate din cadrul direcţiei şi prin personalul de la unităţile din teritoriu acţiuni de inspecţii şi control la unităţiile din domeniul alimentar, cu prioritate în zonele de interes turistic, care au organizat mese festive de Revelion şi cu alte ocazii la solicitarea unor beneficiari.
CITEŞTE ŞI:
Aproape o tonă de carne confiscată de medicii DSV Sibiu în ultimele patru zile
Medicii veterinari au confiscat porcul de Crăciun al unei familii sibiene. Fusese adus de la Vaslui
Aceste acţiuni au cuprins în special unităţi de alimentaţie publică (restaurante şi pensiuni) şi unităţi furnizoare de produse alimentare. Au fost verificate 24 de unităţi cu regim de restaurant din oraşe şi staţiuni turistice, 37 de pensiuni şi 28 de unităţi furnizoare de produse alimentare (unităţi de procesare materii prime de origine animală şi nonanimală, depozite alimentare şi laboratoare de cofetarie, patiserie)
În toată această perioadă a fost asigurată, permanent, asistenţa de specialitate la sediul D.S.V.S.A. Sibiu şi la Circumscriptile sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor din teritoriu.
În urma controalelor efectuate s-a constatat că în general operatorii din domeniul alimentar, angajaţi în aceste activităţi, au respectat normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, oferind populaţiei servicii şi alimente corespunzatoare calitativ, situaţie evidenţiată şi prin faptul că în această perioadă servicile sanitare veterinare nu au fost sesizate cu situaţii deosebite, respectiv toxiinfecţii alimentare sau cazuri de mortalităţi sau îmbolnăviri grave la animalele domestice.
Unele deficienţe, constatate, privind monitorizarea zilnică a temperaturii în spaţiile de