Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eduard Hellvig: Referendumul pe Constituţie s-ar putea face, cel mai repede, la alegerile prezidenţiale

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 30 iunie 2013 ·

Referendumul pentru Constituţie ar putea fi organizat cel mai devreme odată cu alegerile prezidenţiale din 2014, a anunțat secretarul general al PNL, Eduard Hellvig. Ideea a fost lansată zilele trecute de liderul PNL, Crin Antonescu, după ce CCR a decis că pragul de prezență de 30% la referendumuri va putea fi aplicat abia peste un an.

"Este o părere strict personală, cred că cel mai repede ar putea exista un referendum cu aprobarea Constituţiei la alegerile prezidenţiale din 2014. Pentru că timpul nu ne permite, în sensul că avem oarecum o interdicţie de un an, asta înseamnă că după europarlamentare, ceea ce înseamnă că cel mai repede poate să se realizeze în toamna lui 2014, însă după cum ştim în 2014, sfârşitul toamnei, avem prezidenţiale", a spus Hellvig.

Întrebat dacă USL se teme de un referendum organizat în forma actuală, Hellvig a răspuns că ar fi foarte dificilă validarea unui referendum cu 50 la sută plus 1, poate doar organizat în două zile.

"Este o decizie pe care o vom lua în USL săptămânile viitoare, dar, dacă mă întrebaţi pe mine, referendumul poate fi organizat poate chiar cu prezidenţialele pentru că prezidenţialele aduc foarte multă dezbatere publică, foarte multă comunicare politică serioasă, pentru că este vorba de destinul unei naţiuni pe viitorii patru-cinci ani, cine conduce acea ţară, şi cred că ar putea avea loc şi o discuţie serioasă şi pe reforma constituţională în perioada electorală pentru prezidenţiale. De aceea am spus că din punctul meu de vedere ar putea fi la momentul alegerilor prezidenţiale", a spus Hellvig.

CITIȚI ȘI: Crin Antonescu: Referendumul pentru noua Constituție ar putea avea loc concomitent cu alegerile prezidențiale http://www.evz.ro/detalii/stiri/crin-antonescu-referendumul-pentru-noua-constitutie-ar-putea-avea-loc-concomitent-cu-aleg-1044624.html#ixzz2XiFWbHZfLovitură pentru USL de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°