Acesta ar trebui să aducă un aport de capital de 1,5 milioane de euro
Clinica MEDO Braşov caută un partener strategic pentru dezvoltarea serviciilor sale. „Partenerul trebuie să fie unul serios, care activează în domeniul sănătăţii şi care doreşte să facă investiţii în acest domeniu, al serviciilor medicale private”, a spus doctorul Radu Mitrea, directorul şi asociatul unic al companiei, apreciind că noul partener ar trebui să vină cu un aport de capital de circa 1,5 milioane de euro.
MEDO este una dintre primele clinici private din România şi îşi programase, încă de la înfiinţare, din 1994, o dezvoltare liniară pe segmentul „serviciilor de asistenţă medicală privată la domiciliu non-stop”.
În condiţiile în care în sistemul sanitar din România este „într-o continuă reformă de mai bine de 40 de ani şi nu s-au găsit reforme fiabile şi viabile”, domeniul sănătăţii private a început să atragă tot mai mult interesul investitorilor privaţi. „În sistemul de stat nu există o viziune în privinţa dezvoltării, iar în privinţa resurselor umane este dezastru. Din 5.000 de medici care ies cu licenţă de la statul român, 1.500 nu îşi găsesc de lucru şi se pierd pentru că doar statul scoate posturi de rezidenţi la concurs. Cei care nu îşi găsesc de lucru îşi pierd dreptul de a profesa, iar statul nu le oferă posibilitatea acestora de a face rezidenţiatul plătit. Eu aş fi de acord să plătesc rezidenţiatul unor medici cu condiţia să îi am aici când finalizează, să îi pot angaja”, a spus Mitrea, nemulţumit că până acum sistemul medical privat nu a avut parte decât de piedici din partea statului. „Nu avem niciun fel de înlesniri fiscale, de exemplu, nici la investiţii, nici la angajarea unor tineri medici. În condiţiile în care serviciile medicale nu sunt purtătoare de TVA, noi suntem nevoiţi să plătim TVA la realizarea de investiţii”, a mai spus sursa citată.