Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiti fericiti! E un ordin!

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 16 iulie 2007 ·

Manualul bunului roman S-ar putea ca de fapt originea raului, atit cit imi dau seama, sa stea intr-un sir de clisee si idei false despre educatie sau invatamint. O echipa de specialisti in educatie condusa de fostul ministru Miclea a redactat, la cererea presedintelui Basescu, un raport asupra starii educatiei romanesti in acest moment. Saptamina trecuta, beneficiarul, presedintele, in speta, l-a facut public, in cadrul unei intilniri la Cotroceni cu profesori si administratori din sistemul de invatamint. De ce acum, in plina vara, nu am idee. S-ar putea spune ca un asemenea subiect este intotdeauna potrivit pentru o discutie. De fapt, mai curind ma tem de acest argument. Intr-adevar, despre ce se poate discuta mai mult si mai frumos decit despre educatie. Subiectul ar putea lua locul cu brio altor subiecte generoase precum pacea mondiala sau incalzirea globala. In acelasi timp, putem oare discuta la infinit despre educatie? Fireste ca nu pun la indoiala aici legitimitatea unei discutii intelectuale, ci doar rostul unei discutii in registru electoralist. Pe de alta, imi este teama ca aceasta frenezie deliberativa sa nu ascunda o frenezie voluntarista. Ne asteapta oare o noua „reforma radicala in invatamintul romanesc"? Si daca va fi inca o reforma in plus si nimic mai mult? Sau mai bine spus: daca reforma in sine este problema? Vreau sa spun ca nici discutiile, nici reformele in sine nu sint fireste de respins, ci doar transformarea acestora intr-un un joc in sine, o simpla afacere politica (in sens electoral, aici). La fel ca si in chestiunea pensiilor, nici in educatie fericirea nu vine prin decret: nu ajunge sa dai o lege intr-o directie sau alta, pentru a imbunatati ceva. S-ar putea ca de fapt originea raului, atit cit imi dau seama, sa stea intr-un sir de clisee si idei false despre educatie sau invatamint. Din pacate, Raportul Miclea si lectura pe care o face d

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°