Manualul bunului roman S-ar putea ca de fapt originea raului, atit cit imi dau seama, sa stea intr-un sir de clisee si idei false despre educatie sau invatamint. O echipa de specialisti in educatie condusa de fostul ministru Miclea a redactat, la cererea presedintelui Basescu, un raport asupra starii educatiei romanesti in acest moment. Saptamina trecuta, beneficiarul, presedintele, in speta, l-a facut public, in cadrul unei intilniri la Cotroceni cu profesori si administratori din sistemul de invatamint. De ce acum, in plina vara, nu am idee. S-ar putea spune ca un asemenea subiect este intotdeauna potrivit pentru o discutie. De fapt, mai curind ma tem de acest argument. Intr-adevar, despre ce se poate discuta mai mult si mai frumos decit despre educatie. Subiectul ar putea lua locul cu brio altor subiecte generoase precum pacea mondiala sau incalzirea globala. In acelasi timp, putem oare discuta la infinit despre educatie? Fireste ca nu pun la indoiala aici legitimitatea unei discutii intelectuale, ci doar rostul unei discutii in registru electoralist. Pe de alta, imi este teama ca aceasta frenezie deliberativa sa nu ascunda o frenezie voluntarista. Ne asteapta oare o noua „reforma radicala in invatamintul romanesc"? Si daca va fi inca o reforma in plus si nimic mai mult? Sau mai bine spus: daca reforma in sine este problema? Vreau sa spun ca nici discutiile, nici reformele in sine nu sint fireste de respins, ci doar transformarea acestora intr-un un joc in sine, o simpla afacere politica (in sens electoral, aici). La fel ca si in chestiunea pensiilor, nici in educatie fericirea nu vine prin decret: nu ajunge sa dai o lege intr-o directie sau alta, pentru a imbunatati ceva. S-ar putea ca de fapt originea raului, atit cit imi dau seama, sa stea intr-un sir de clisee si idei false despre educatie sau invatamint. Din pacate, Raportul Miclea si lectura pe care o face d