A început ca un proiect de cercetare la Facultatea de Sociologie, datorat studentei în anul III Ozana Cucu-Oancea – ”un exercițiu minunat de imaginație și dibăcie psihologică”. Așa avea să se nască o carte pe cât de originală, pe atât de interesantă: ”Marea scriitorilor – între Olimp și zidul puterii”. Sunt înmănunchiate aproape 100 de texte memorialistice semnate de scriitori din toate generațiile perindați pe la Casa de creație de la Neptun, dar mai ales de puștăraia care, în urmă cu două-trei-patru decenii, se încurca printre picioarele noastre, fără a bănui că, odată și odată, le va veni rândul să încondeieze breasla onorată de iluștrii lor părinți.
Se dovedește că mai toți aveau (moștenire genetică?) ascuțit spirit de observație, drept pentru care iată-ne zugrăviți cu oarece simpatie, dar și cu necruțare într-ale caracterologiei, spre a fi fixați cu boldul entomologului într-un soi de insectar cu sclipici nostalgic. Unde-s acum? Băiatul lui Coman Șova, care se regala cu Brifcor și nu ostenea să se fugărească printre tufele de la Neptun cu cei de seama lui, a contribuit consistent, săptămâna trecută, la fugărirea… președintelui României. Confrații lui de hârjoană și-au trimis textele de la Milano, Paris, New York (3), North Carolina, Roma (3), Los Angeles, Chicago, New Orleans ș.a.m.d. Risipitu-s-au, dar au păstrat neșterse amintirile vacanțelor petrecute în ”rezervația scriitorilor” și-n compania unor autori întâlniți în paginile manualelor școlare.
Tudor Leu chiar crede că a avut parte de ”un capitol din istoria literaturii române învățat pe viu”. Tonul general al cărții este unul nostalgic – evident, nu vizând epoca și avatarurile ei, cât de mult dispărutul sentiment al apartenenței la o familie scriitoricească ”într-o zonă liberă de prostie și, mai cu seamă, de constrângeri” (E. Uricaru). ”Aveam sentimentul că aici, la Casa Scriitorilor, fiecar