În martie anul trecut, când Sarkozy se pusese în fruntea „cruciaţilor”, ca să scape Libia şi umanitatea de cel care îi finanţase precedenta campanie electorală - (fiul lui Gaddafi, Sayf al-Islam, îi mai cere încă banii înapoi, din celula lui de la Zintan), am scris un text aripat despre preşedinte. Ziceam: “are statura lui Napoleon. Îi lipsesc doar charisma şi geniul militar. Cuprins de entuziasm, el e asemenea omului care are în mână un ciocan: vede cuie peste tot. Ca să-l observe istoria, trebuie să se ridice pe vârfuri”. Rămâne cum am vorbit.
În ultimele zile ale campaniei electorale, la un miting din Paris, în mijlocul susţinătorilor săi, strângând mâni, Sarkozy şi-a scos la un moment dat, discret dar prevăzător, ceasul. Imaginea face cât toate lozincile pe care le-a împrăştiat generos.
… Mă frământă, de multă vreme, o întrebare: cu ce suntem noi, europenii, vinovaţi că - în vremurile astea bezmetice - avem nişte lideri politici piperniciţi şi un Papă fără carismă?
În martie anul trecut, când Sarkozy se pusese în fruntea „cruciaţilor”, ca să scape Libia şi umanitatea de cel care îi finanţase precedenta campanie electorală - (fiul lui Gaddafi, Sayf al-Islam, îi mai cere încă banii înapoi, din celula lui de la Zintan), am scris un text aripat despre preşedinte. Ziceam: “are statura lui Napoleon. Îi lipsesc doar charisma şi geniul militar. Cuprins de entuziasm, el e asemenea omului care are în mână un ciocan: vede cuie peste tot. Ca să-l observe istoria, trebuie să se ridice pe vârfuri”. Rămâne cum am vorbit.
În ultimele zile ale campaniei electorale, la un miting din Paris, în mijlocul susţinătorilor săi, strângând mâni, Sarkozy şi-a scos la un moment dat, discret dar prevăzător, ceasul. Imaginea face cât toate lozincile pe care le-a împrăştiat generos.
… Mă frământă, de multă vreme, o întrebare: cu ce suntem noi, europenii, vino