Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pãrerea ta conteazã, Vremea Nouã premiazã!

Publicat in Vremea Noua, vineri 9 noiembrie 2012 ·

CONCURS La initiativa cotidianului Vremea Nouã, politicienii au fost pusi fatã în fatã cu oamenii pe care vor sã-i reprezinte începând cu 9 decembrie 2012 în Parlamentul României. Pentru ai încuraja pe oameni sã se implice, pentru a le stimula simtul civic, a fost lansat concursul “Pãrerea ta conteazã”, un prilej prin care oamenii sã capete curajul de a cere la rândul lor, de a ridica pretentii si trasa obligatii celor care vin din patru în patru ani sã le solicite votul. Regula jocului a fost simplã. Cum târgul de la Ivãnesti este unul dintre cele mai mari si vestite din zonã, premierea concursului a fost organizatã în inima comunei Ivãnesti.

În judet, unii dintre cei mai activi la capitolul responsabilitate si simt civic s-au dovedit a fi electoratul din Colegiul nr.2, locuitorii din comunele arondate Vasluiului. Pe adresa redactiei au sosit peste o mie de plicuri cu idei, pãreri si solicitãri din partea oamenilor, iar pentru curajul de a-si spune pãrerea cei mai norocosi au si fost premiati ieri, în cadrul tombolei organizate în comuna Ivãnesti. Premiile concursului au constat în 5 televizoare, 3 drujbe, 1 motosãpãtoare, iar premiul cel mare a fost reprezentat de o vacã de lapte. Premiul I, o vacã de lapte, a fost câstigat de Viorel Hotoleanu, un gospodar de 43 de ani din satul Cosca, comuna Ivãnesti. Pe Viorel, norocul l-a prins pe picior de plecare. Ca majoritatea oamenilor din judetul Vaslui, mânat de nevoi, s-a vãzut silit sã plece la muncã peste hotare. Este un om muncitor, are o micã gospodãrie si o familie mãrisoarã de întretinut si, pentru cã nu si-a gãsit aici, acasã, un loc de muncã din care sã-si poatã sprijini copiii, Viorel Hotoleanu va pleca zilele acestea în Italia. “Am trei copii, un bãietel de 9 ani, un fecior de 19, si fata care are 17 ani si e la scoala la Orsova, face sport de performantã, caiac canoe. Sotia e casnicã, locuim îm

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 11 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 11 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 8 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 9 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 7 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 9 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 11 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 13 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 11 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°