Aniversarea a 92 de ani ai Majestăţii Sale Regele Mihai I va fi omagiată şi la Carei prin intermediul unei expoziţii inedite care aduce în faţa publicului peste 70 de imagini ale membrilor Familiei Regale îmbrăcaţi în uniforme ale diferitelor arme. Fotografiaţi în copilărie, în adolescenţă sau la maturitate, în poze de familie sau oficiale, regi, regine, prinţi şi prinţese apar într-un basm real care fascinează. Astfel, pe 28 octombrie, la trei zile după ziua Regelui, Careiul intră în rândul elitelor culturale printr-un eveniment de mare clasă. Evenimentul este organizat de către Direcţia de Cultură din cadrul Primăriei Carei şi îl va avea ca şi invitat special pe Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României. Direcția de Cultură a municipiului Carei îi invită pe toţi cei interesaţi să participe luni, 21 octombrie 2013, de la ora 19.15, în Sala de Expoziții a Castelului Károlyi la vernisajul expoziției aniversare Majestatea Sa Regele Mihai I, realizată de Direcția de Cultură Carei. În continuare, începând cu ora 19.30, în Sala Cavalerilor va avea loc concertul regal, organizat cu ocazia aniversării zilei de naștere a Majestății Sale Regele Mihai I al României, susținut de orchestra Camerata Consonantia a Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, sub conducerea artistică a maestrului Rudolf Fátyol – vioară.Programul va conține: Antonio Vivaldi – L’estro armonico op. 3, Concerto op.3 nr.3 în Sol major, Concerto op.3 nr.6 în la minor, Concerto op.3 nr.9 în Re major, Concerto op.3 nr.12 în Mi major, respectiv în final un fragment din George Enescu – Poema Română – Imnul Regal.
Manifestarea se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae al României, care va deschide expoziția și va fi prezent la concert. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Prinţul Nicolae s-a născut pe 1 aprilie 1985 la Geneva, Elveţia, şi este botezat