Zilele acestea nu plângem doar după victimele accidentului din Muntenegru, ci şi după toţi aceia care au plecat dintre noi ca urmare a inconştienţei de pe şosele. O grabă suspectă îi mână pe şoferi spre adrenalina pericolului, dar consecinţele acestei nebunii a vitezei sunt astăzi mai tragice ca niciodată. Ar trebui să ne trezim din toleranţa cu care îi privim pe cei care ne pun pe toţi în pericol pentru că au descoperit mania vitezei şi a condusului la limită. Prea mulţi români plătesc cu viaţa sau cu suferinţe cumplite nevoia unora, prea mulţi, de a-şi dovedi vitejia pe şosea. Bărbăţia nu se afirmă pe riscul altora, aşa încât transformarea şoselelor în piste de curse nu este un motiv de laudă, ci de ocară. Mai mult ca oricând, tragedia din Muntenegru ar trebui să ne ajute să conştientizăm riscurile vitezei şi să luăm atitudine împotriva acestui flagel. În România, asemenea tragedii, dar la scară mai mică, au loc în fiecare zi, pe toate drumurile. Ne-am obişnuit cu ele ca şi cum ar ţine de inevitabil. Şi totuşi, le putem evita. E nevoie pentru aceasta şi de o legislaţie mai dură, însă nici măcar aceasta nu este îndeajuns pentru a pune capăt carnagiilor de pe şosele. Legea se aplică oricum post factum, iar uneori nu mai are cui să se aplice... Ne grăbim prea tare, nu se ştie unde, şi în felul acesta, instrumentul care trebuia să ne facă viaţa mai uşoară ne-o periclitează. Rămân în urmă familii distruse, inimi care nu-şi vor mai reveni niciodată. Ne facem rău cu mâna noastră, şi încă la ce dimensiuni. Ne grăbim prea tare, nu se ştie unde, şi în felul acesta, instrumentul care trebuia să ne facă viaţa mai uşoară ne-o periclitează. Rămân în urmă familii distruse, inimi care nu-şi vor mai reveni niciodată. Câte asemenea tragedii trebuie să se mai întâmple până când vom lua în serios pericolele şoselelor? Şi dacă tot suntem solidari cu familiile lovite de tragedia din