Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cronica execuţiei lui Vadim Tudor; „Pe noi se dărâma campania, iar pe Vadim îl durea în pix, era la Capatos”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Delegaţi din 24 de filiale ale PRM, nemulţumiţi de maniera în care Corneliu Vadim Tudor a condus partidul, s-au strâns sâmbătă la Palatul Parlamentului, într-o plenară extraordinară, şi l-au “decapitat” pe cel supranumit “tribunul”. Însă preşedintele înlăturat nu a renunţat la luptă, şi le-a arătat rebelilor că PRM înseamnă, de fapt, Corneliu Vadim Tudor.

O parte de filialele PRM, atâtea câte mai există, şi-au trimis delegaţii pentru a-l răsturna din funcţie pe cel care a condus partidul, cu mână de fier, mai bine de 20 de ani: Corneliu Vadim Tudor. Sâmbătă dimineaţa, la Palatul Parlamentului, delegaţii îşi căutau, atent, numele pe listele de la intrare, semnau şi mergeau mai departe. Situaţia s-a schimbat radical, odată cu apariţia celebrului revoluţionar Bebe Ivanovici, declarat PRM-ist, dar care nu era trecut pe foaie. „Dacă nu sunteţi pe listă, cum să vă las să intraţi, n-am voie! Eu sunt soldatul Şveic, execut!”, i-a spus, iritat, delegatul care bifa numele în tabel.

Domnul Bebe, aşa cum îi spuneau prietenii din apropiere, a trecut la atac: „Cine te-a pus pe dumneata aici, PSD-ul?”. Văzând că omul este de neînduplecat, amicii lui Ivanovici au încercat să-l sensibilizeze cu mesaje naţionaliste „Trădare, trădare, sunteţi trădător de neam şi patrie!”, au spus aceştia, înfuriaţi. Apoi, s-au întors către domnul Bebe: „După ce aţi făcut istorie la acest partid, acum îşi bate joc de dumneavoastră”, au fost primele vorbe dulci auzite de dimineaţă.

După acest mic incident, delegaţii din toate colţurile ţării, vechi membri de partid, oameni simpli, cu costume prăfuite, dar şi lupii tineri, care şi-au asortat o frumoasă pereche de şosete la sandale, au dat startul plenarei.

„Vă rog să-mi permiteţi să-i tai microfonul”

Preşedintele şedinţei, Ioan Bâldea, a anunţat, oficial, miza întâlnirii: convocarea unui congres extraordinar al partidului şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 3 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°