Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SRI: Am cooperat strâns cu procurorul în cazul omorului de la Timiş, caz unic în istoria Serviciului

Publicat in Gandul, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Serviciul Român de Informaţii (SRI) precizează că a cooperat strâns cu procurorul militar care se ocupă de cazul în care foşti angajaţi ai SRI Timişoara sunt acuzaţi de omor, caz unic în istoria instituţiei.

"Cu referire la cazul unor foşti angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii trimişi în judecată decătre Parchetul Militar pentru fapte legate de exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, aducem la cunoştinţa opiniei publice următoarele: în data de 27.10.2011, persoane neautorizate au intrat prin efracţie într-un obiectiv, supus unor norme şi restricţii de acces, al Serviciului Român de Informaţii din Timişoara, fiind surprinşi în curtea imobilului de către personalul însărcitat cu paza şi protecţia obiectivului, în timp ce încercau să sustragă materiale. În acest context, foste cadre ale Serviciului, trei soldaţi gradaţi voluntari şi un ofiţer, au acţionat, în mod abuziv, asupra persoanelor depistate în interiorul obiectivului militar, cu depăşirea nejustificată a limitelor de reacţie prevăzute de normele interne ce reglementează astfel de situaţii, în contradicţie flagrantă cu conduita stabilită de legile şi regulamentele militare şi valorile Serviciului Român de Informaţii", se arată într-un comunicat al SRI remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

"Rezultatele investigaţiilor complexe realizate au avut o contribuţie semnificativă în cadrul urmăririi penale instrumentate de procurorul militar însărcinat cu soluţionarea cauzei, cu care s-a cooperat strâns pe tot parcursul anchetei. În paralel, au fost dispuse o serie de măsuri legale conform regulamentelor interne pentru sancţionarea drastică a celor implicaţi şi de natură să evite pe viitor astfel de incidente la nivelul întregului Serviciu", se mai arată în comunicat.

SRI menţionează că, pentru a nu interfera cu procedurile judiciare aflate în desfăşurare şi a n

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 55 minute
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 29 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum 2 ore
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°