De mai multă vreme observ un fenomen: containerul de gunoi din faţa blocului e permanent vizitat de tot felul de indivizi care-l scotocesc prin toate ungherele. Nici nu pleacă bine unii, că apar alţii. Cazuri existau şi pe vremea lui Ceauşescu, dar de atunci şi pînă astăzi frecvenţa lor a crescut impresionant. Acum se întîmplă chiar ca vizitele la container să se suprapună. Unii stau şi aşteaptă pînă ceilalţi termină de căutat. Iar în funcţie de nu ştiu ce criterii de nepătruns, unii zăbovesc mai mult, alţii aruncă doar o simplă privire şi pleacă mai departe. Dacă înainte era vorba în general de indivizi singuri, bătrîni şi în zdrenţe, acum poţi vedea şi echipe de cîte doi, eventual unul mai bătrîn şi altul mai tînăr (tată şi fiu?) sau un bărbat şi o femeie (soţ şi soţie?). Stofei vechi, roase de molii şi de culoare indefinită i-a luat locul fîşul colorat şi strălucitor. Bocancii de odinioară, legaţi cu sîrmă, sînt acum înlocuiţi de adidaşi sau ghete sport oarecum moderne, chiar dacă dezlipite la tălpi. Odată am făcut imprudenţa de a arunca la ţintă în container, de la distanţă, un borcan spart. Am auzit un geamăt şi un cap s-a iţit de după marginea de tablă strigînd: "Nu mai da domnule, că mă loveşti!". Riscurile meseriei! Dacă îi întrebi ce caută prin gunoaie, de obicei răspund că se uită după resturi

de mîncare pentru porci. Dar de multe ori îi vezi cum studiază atent cîte o haină aruncată sau cîte un ambalaj mai acătării. Şi am constatat că un lucru pus alături de container şi care dă impresia că mai poate fi cît de cît folosit, dispare aproape instantaneu. E limpede că pentru unii, gunoaiele noastre sînt un adevărat izvor de bunuri materiale. Cred şi că aceşti căutători ambulanţi iau acum pîinea de la gura celor "specializaţi" în explorarea şi valorificarea lucrurilor găsite în gropile de la marginea oraşului. Fiindcă se plasează "în amonte" şi găse