Ministrul «copy-paste» se ţine cu dinţii de scaunul ocupat odinioară de un intelectual de talia lui Spiru Haret.
Au curs câteva călimări de cerneală pe tema plagiatului în serie din CV-ul noului şi încă actualului ministru al Educaţiei. Şi vor mai curge, probabil, căci scandalul e departe de-a se fi stins. Dincolo de fapta în sine (descoperită doar în momentul în care Ioan Mang devenea, dintr-un obscur profesoraş la o şi mai obscură universitate, ditamai membru al Guvernului), ceea ce merită comentat este comportamentul său din ultimele zile. Mai întâi, şi-a închis telefonul. Apoi, a declarat că totul nu este decât un atac politic. Şi că, vezi bine, nu se ştie cine i-o fi pus numele pe nişte articole copiate de pe internet!
N-o să reiau aici acuzaţiile. S-au scris destule, cu dovezi irefutabile, despre textele pe care ministrul şi consoarta dumisale şi le-au însuşit. Fără ghilimele şi, evident, fără să citeze sursa. Sunt articole din domeniul tehnologiei informaţiilor, greu de înţeles pentru publicul larg. Cert este că ele au fost preluate, cuvânt cu cuvânt, din operele publicate de diverşi cercetători străini. Ceea ce, conform dicţionarului, înseamnă plagiat. Adică furt, hoţie, mangleală, ca să priceapă tot românul cum se cheamă ce-a făcut neamul Mang.
Acestea fiind spuse, te-ai fi aşteptat ca împricinatul să-şi dea demisia sau să fie demis din funcţie în secunda următoare. Aş! La noi se poartă tupeul şi obrazul gros. Ministrul „copy-paste" se ţine cu dinţii de scaunul ocupat odinioară de un intelectual de talia lui Spiru Haret. Iar premierul ne anunţă, senin, că aşteaptă verdictul Academiei Române. Chiar dacă plagiatul se vede cu ochiul liber. Nu trebuie să fii specialist ca să constaţi că alde Mang & co au şterpelit pagini întregi din munca altora. Sigur, această chestiune poate părea o găinărie într-o ţară în care se fură cu miliardele. Dar
