„Stau şi mă întreb ce ar fi fost dacă, în timpul mandatului său, preşedintele Iliescu ar fi convocat un referendum naţional odată cu alegerile locale sau parlamentare şi, în virtutea prerogativelor sale, ar fi solicitat timpi de antenă la radio şi tv şi s-ar fi lansat într-o campanie de interviuri, desigur, exclusiv în favoarea referendumului?“

Citatul de mai sus este extras dintr-un mesaj pus pe blogul lui Ioan Mircea Paşcu, fostul ministru al apărării în guvernul Năstase şi „blogger“ înverşunat. Să spun doar în treacăt că perioada de opoziţie este favorabilă lecturilor electronice lungi - Ion Iliescu, Ioan Mircea Paşcu, Adrian Năstase, Dan Mihalache, Vasile Dâncu sunt parlamentari PSD cu bloguri foarte citite astăzi.

Mirarea lui Mircea Paşcu - un prieten vechi şi drag, care a demonstrat ce poate face un om încăpăţânat la conducerea unui minister unde puţini îi dădeau o şansă - cuprinsă în citatul de mai sus, este foarte justificată. În România, mass-media şi chiar publicul judecă politicienii cu două măsuri. Mass-media privesc stânga, PSD, echipele succesive ale lui Ion Iliescu, ca uzurpatori, moştenitori ai fostului partid comunist, corupţi sau protectori ai corupţilor. Mass-media privesc dreapta, liberalii, acum şi democraţii ca forţe politice în creştere, cărora trebuie să li se ierte multe, pentru că mai au de învăţat.

Imaginea de „uzurpator“ a stângii s-a instalat aproape imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, declanşată fiind de decizia Consiliului Naţional FSN de a se transforma în partid politic. Această decizie a rupt societatea românească în două, pur şi simplu. Oamenii care vedeau FSN ca un organism spontan de tranziţie, ce urma să gestioneze ţara până la alegerile ce aveau să vină, aducând la putere partide politice, au fost şocaţi de decizia CFSN de la sfârşitul lunii ianuarie 1990 de a se transforma în partid politic. Eu am fost pri