Eu, tu şi "eul", astfel se poate rezuma relaţia de dragoste în care intervine psihoterapia. Sociologul Eva Illouz avertizează, în cadrul unui eseu, asupra tentaţiei de a cere ajutorul psihoterapeutului în orice aspect mărunt al vieţii de cuplu, dar şi asupra cazurilor în care unul dintre parteneri îl analizează pe celălalt, jucând rolul de terapeut.
"Iubitul meu nu şi-a rezolvat complexul oedipian", susţine o tânără franţuzoaică, citată de Le Figaro, care stăpâneşte vocabularul standard al psihologilor, deşi nu a fost niciodată pacienta unui "doctor de suflete". "Sigur, când îi spun asta, îl agasez", recunoaşte femeia, dar continuă, afirmând că : "în cei zece ani pe care i-am petrecut împreună, el nu a luat nici măcar o decizie fără să mă consulte. Chiar dacă era vorba despre schimbarea locului de muncă, alegerea unui film sau modul în care îşi împacheta cămăşile. A făcut un transfer afectiv. Am devenit mama lui. Aşa că am vrut să ştiu totul despre copilăria sa, despre traumele suferite, relaţia cu mama lui. Şi toate astea îl înnebuneau! Simţea că îi invadez intimitatea", se plânge franţuzoaica.
Relaţia celor doi s-a terminat, iar acum femeia are un nou partener şi susţine că se va abţine de la analize psihologice. "Cu el, trăiesc în prezent, nu meditez prea mult. Am înţeles că prea multă analiză poate îndepărta dragostea", recunoaşte ea.
Motivul pentru care oamenii tind să analizeze astfel atât propriile trăsături, cât şi pe cele ale partenerilor de viaţă sunt dintre cele mai diverse. Totuşi,când o relaţie sentimentală nu merge, acela este momentul în care majoritatea încearcă să disece şi să întoarcă pe toate feţele problema, în speranţa că, poate, eşecul sentimental are o cauză care poate fi îndepărtată.
"Să încetăm să mai căutăm motivele greutăţilor noastre amoroase în inconştient, în copilăria noastră traumatizantă", sfătuieşte Eva Illouz,
