Săptămîna trecută am scris despre prima ediţie a Forumului Educaţiei, impresii de la conferinţa desfăşurată între 12 şi 14 mai, la Bucureşti. Cine au fost însă organizatorii, cum au văzut ei evenimentul, la firul ierbii? Două interviuri despre cum e să organizezi un asemenea forum, despre motivaţii, aşteptări şi, mai ales, despre ce impact au simţit ei că o asemenea iniţiativă a avut sau va avea. (S. G.)
Cum aţi caracterzia Forumul Educaţiei în contextul protestelor sindicatelor din învăţămînt, proteste din ce în ce mai vehemente în ultimele zile?
Ca o alternativă. În urma mitingurilor nu se generează soluţii. Oamenii ies în stradă, dar din păcate nu rezolvă mult cu această formă de protest. Vorbind de profesori, demonstraţiile şi grevele îi afectează pe elevi, mai ales în perioade de examen. Pe cînd la un asemenea eveniment, ne-am adunat, oameni care probabil au viziuni diferite – studenţi, cu profesori, cu rectori, oamenii din mediul privat şi de stat – şi am încercat să găsim soluţii, într-un mod constructiv. Cred că este relevantă prezenţa ministrului educaţiei şi a faptului că, deşi nu avea mult timp la dispoziţie, atmosfera de aici l-a încurajat să stea mai mult decît îşi propusese. Aici au venit, pînă la urmă, oameni preocupaţi realmente de educaţie şi de găsirea soluţiilor pentru problemele din învăţămînt.
A existat pericolul de interferenţă cu politicul?
Niciodată. Atît reprezentanţii Guvernului cît şi ceilalţi invitaţi s-au aflat aici strict pe probleme de educaţie.
O reformă bună a sistemului de educaţie din România va veni din partea societăţii civile sau nu va veni deloc?
O reformă bună poate veni din partea tuturor celor implicaţi, care vor lucra împreună, dar mai ales de la profesori. Problema e că statutul meseriei de profesor a decăzut mult în ultima vreme, nu e doar o problemă a minist