Cind am devenit muzeograful lui, i-am spus ca trebuie sa-l reabilitez, sa-l readuc la gloria de altadata. Sonetistul m-a privit sceptic si-a dat din mina a lehamite: Las-o balta, mi-a zis, nu se mai poate face nimic S-au implinit, pe 23 octombrie, 50 de ani de la moartea lui Mihai Codreanu, figura singulara in literatura romana. Prestatia sa poetica a frapat prin faptul ca autorul a cultivat, toata viata, o singura specie lirica: sonetul. Impreuna cu Eminescu si Voiculescu, Mihai Codreanu formeaza triunghiul de aur al sonetismului romanesc. Criticii literari, scriitorii importanti ai vremii i-au remarcat singularitatea si originalitatea. Codreanu a consacrat cite un sonet fiecarei statui importante, fiecarui loc incarcat de istorie si legenda, Iasului insusi. A trait in mijlocul unui climat cultural efervescent si a creat el insusi o ambianta propice artei, literaturii. Dar,cu toate astea, odata cu trecerea vremii, locul sau in istoriile literare a scazut si a tot scazut, pina la citeva rinduri, iar in unele a disparut de tot. La ora actuala, Mihai Codreanu este un scriitor aproape uitat, iar pentru tinerele generatii - complet necunoscut. El n-are nici macar soarta lui Topirceanu ori a Otiliei Cazimir care, scriind versuri mai accesibile, mai pe gustul publicului larg, au sansa de a fi cititi, recitati, desi si ei, ca atitia altii, au disparut din manualele scolare. Surpriza a fost sa descopar (mi-a atras atentia o nepoata) intr-un manual de clasa a III-a (sau a IV-a?) un superb sonet, care incepe cu versul: „Iisus veni la masa mea intr-o seara". Copiii il invatau pentru a-l recita de Sarbatorile Pascale. Dar de aici mai departe, pina in clasa a XII-a, Codreanu nu mai e amintit nicaieri, asa incit bacalaureatii habar nu au ca a existat un poet cu acest nume. Mai degraba au auzit de un alt Codreanu, de trista faima. Scurta dar densa mea experienta de muzeograf la Vil