Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare aeroport din România, pe locul 58 în UE după traficul anual de pasageri. TOP 5 cele mai mari aeroporturi din EUROPA

Publicat in Gandul, luni 10 iunie 2013 ·

Aeroportul Bucureşti Otopeni, cel mai mare din România, ocupă locul 58 în UE după numărul pasagerilor care îl tranzitează anual , fiind devansat de aerogări precum Praga Ruzyne (Cehia), Varşovia - Chopin (Polonia), Budapesta - Ferenc Liszt (Ungaria) sau Larnaca (Cipru), potrivit datelor Eurostat.

Datele centralizate de Eurostat au fost colectate în anul 2010 şi reprezintă totalul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din UE.

Astfel, Aeroportul "Henri Coandă" a deservit 4,917 milioane de pasageri în 2010, în creştere cu 9,7% faţă de 2009, ocupând locul 58 în UE, potrivit statisticilor Eurostat.

Dintre aceştia, 3,386 milioane de pasageri au sosit sau plecat din sau către destinaţii din UE, 929.000 cu destinaţii internaţionale din afara UE, iar 601.000 de pasageri reprezintă curse interne.

Cel mai mare aeroport european în 2010 a fost Heathrow Londra, cu un trafic de 66 milioane de pasageri, în scădere cu 0,2%.

Pe locul al doilea se situează Charles de Gaulle Paris, cu 58 milioane de pasageri, în urcare cu 0,5%, urmat de Frankfurt - Main (53 milioane, plus 4,1%), Barajas Madrid (50 milioane, plus 3,9%) şi Schiphol Amsterdam (45 milioane, plus 3,7%).

Nouă dintre cele mai importante 30 de aeroporturi europene au înregistrat scăderi în trafic în 2010. Aeroportul internaţional de la Dublin a marcat cea mai abruptă scădere, de 10,1%, la 18,4 milioane pasageri, urmat de Stansted Londra, minus 7%, Manchester şi Atena, cu minus 5,2% fiecare.

Cele mai mari creşteri au fost remarcate la Kastrup Copenhaga (9,1%), Schwechat Viena (8,7%), Malpensa Milano (7,9%) şi Fiumicino Roma (7,6%).

Aeroportul Bucureşti Otopeni, cel mai mare din România, ocupă locul 58 în UE după numărul pasagerilor care îl tranzitează anual , fiind devansat de aerogări precum Praga Ruzyne (Cehia),

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 23 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 20 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 34 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 23 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 34 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 2 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°