De ceva vreme, trei dintre fotbaliştii cei mai buni din lume sunt accidentaţi. Am spus „dintre...” şi nu doar „cei mai buni” fiindcă dincolo de cei trei există şi fenomenul Ibrahimovici, cel căruia „Gazeta Sporturilor” de ieri îi dedică unul dintre editoriale. Eu sunt unul dintre cei care chiar îi dau dreptate 100% când afirmă că indiferent de clasamente şi de trofee, el este cel mai bun din lume. Iar asta o spun, o repet şi răs-repet deşi se ştie că sunt fan Real Madrid şi implicit CR7. Ibrahimovici n-a obţinut niciodată trofeul suprem individual (şi probabil că nici nu-l va obţine decât dacă, să zicem, PSG va câştiga Champions' League, ceea ce e greu de presupus) fiindcă nu şi-a găsit niciodată locul în vreo echipă care cu el în teren să realizeze mari performanţe. Iar asta probabil fiindcă nici un antrenor n-a fost capabil să construiască jocul echipei sale în jurul lui Ibra, inclusiv (sau mai ales) Pep Guardiola care nici n-avea cum să-l facă pe cel mai „dezlegat” fotbalist al lumii o biată rotiţă a mecanismului tiki-taka. Ibra, la fel ca Ronaldo, este din familia celor puţini de tot capabili să câştige singuri un meci. Dovada au dat-o ambii în meciul de baraj dintre Portugalia şi Suedia, când n-au mai încăput şi alţii pe lista de marcatori. Numai că Ronaldo a avut parte de antrenori care să priceapă cum trebuie jucat el, în timp ce Ibra a beneficiat de acest tratament doar la naţională (care nu este dintre cele de top) iar la echipa de club abia acum. Cu toate astea, nici la anul n-are vreo şansă la Balonul de Aur, deoarece câştigătorul va fi ales dintre cei care joacă la World Cup. Aşa că şi dacă PSG câştigă Champions' League, Ibra tot nu va avea şansa lui Ribery de anul acesta. Rămâne ca premiu de consolare doar trofeul pentru cel mai frumos gol al anului (care anul trecut i-a fost realmente furat), clasament în care Ibra poate ocupa de unul singur primel