•"Am trimis la Bucuresti propunerile Teatrului National pentru premiile de excelenta si, de asemenea, pentru premiul acordat pentru toata activitatea. Astfel, pentru prima categorie, i-am desemnat pe Sergiu Tudose si Petrica Ciubotaru iar pentru cea de-a doua pe Florin Mircea", a declarat Ioan Holban
Conducerea Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi a facut cunoscute, in urma cu doua zile, propunerile pentru Galele Uniter din acest an. Astfel, Ioan Holban, directorul Nationalului iesean, a afirmat ca propunerile au fost facute pentru doua dintre categoriile premiate in cadrul Galelor. "Am trimis la Bucuresti propunerile Teatrului National pentru premiile de excelenta si, de asemenea, pentru premiul acordat pentru toata activitatea. Astfel, pentru prima categorie, i-am desemnat pe Sergiu Tudose si Petrica Ciubotaru iar pentru cea de-a doua pe Florin Mircea", a declarat Ioan Holban. Astfel, cei trei actori ai Nationalului desemnati pentru a participa la acest eveniment se pot lauda cu un palmares de invidiat in randul oamenilor de teatru. De exemplu, Florin Mircea este recunoscut pentru nenumarate rolurile interpretate pe scena Nationalului, dintre care pot fi mentionate Kalosin si Anciunghin din piesa "Anecdote provinciale" de A. Vampilov, Bubnov din "Azilul de noapte" de Gorki, Estragon din "Asteptandu-l pe Godot" de Beckett sau Malvolio din celebra "A douasprezecea noapte", de William Shakespeare. De asemenea, actorul a fost desemnat de mai multe institutii de cultura sau in cadrul unor festivaluri de teatru, cu aproximativ noua premii, dintre care Diploma pentru cea mai buna interpretare masculina obtinuta la Festivalul International de Teatru Scurt de la Oradea, in anul 1991, trofeul Uniter pentru cel mai bun actor al stagiunii 1994 - 1995 sau Titlul de Societar de Onoare al Teatrului National Vasile Alecsandri conferit de Ministerul Cult