Acum cativa ani, cand consilierul sau i-a prezentat un proiect imobiliar seicului Mohammed ben Rashid el Maktum, acesta a izbucnit revoltat:”Cum??? Doar 90 de etaje?" Dupa cateva zile, acelasi consilier ii prezinta proiectul Burj Dubai – 818 metri 162 de etaje. Seicul zambeste satisfacut. Era in sfarsit, ceva pe masura ambitiilor sale, scrie cotidianul elvetian "Le Temps".
Uluiti de aceasta fatada, vizitatorii uita de ceea ce este in spatele decorului. Ca de exemplu, conditiile deplorabile de viata ale muncitorilor din Bangladesh, Pakistan, India. Adevarati artizani ai dezvoltarii rapide a Dubaiului, acestia muncesc cateodata zi si noapte, pentru aproximativ 225 de franci elvetieni (circa 150 euro) pe luna, si locuiesc in baraci din tabla. Ei sunt acum primele victime ale crizei economice.
In culisele Dubaiului se afla si afaceri de prostitutie si spalare de bani. Anul trecut, evacuarea sutelor de fose de toaleta in mare - in lipsa unui sistem de canalizare operational - aproape ca i-a gonit pe turisti. Toate aceste contradictii au devenit si mai vizibile in urma exploziei bulei imobiliare, provocata de criza internationala.
Criza si problemele financiare ale companiei Dubai World au pus capat viziunilor megalomane ale seicului al-Maktum. Pentru acest ambitios suveran format la o scoala militara britanica, perfectiunea a fost mereu mai degraba un laitmotiv decat o obsesie, noteaza reporterii de la ziarul elvetian. Noul El Dorado al promotorilor imobiliari, atrasi de acest vast santier in constructie, unde cel mai mic apartament se cumpara in faza de proiect si pe credit, micul emirat se dezvolta in ritm alert. Pe la sfarsitul anilor 1990, prima „minune” rasare in plina mare: Burj al Arab, un luxos hotel de sapte stele in forma de vela, in care cel mai mic apartament - cu sali de baie echipate cu robinete placate cu aur - are 170 de metri p
