Redacţia Monitorului de Suceava a fost colindată luni de tineri care cântă în corul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi sunt membri ai Corului „Ciprian Porumbescu”. Ionuţ-Vichentie Ilisoi, Iulian Turcu, Alexandru Cojocari, Iustinian Mândrilă şi Adrian Marmeliuc ne-au încântat cu câteva colinde interpretate pe mai multe voci: „Trei crai”, „Gazde mari”, „Noi în seara de Crăciun”, „La toată casa-i lumină” şi tradiţionalul „La mulţi ani!”. Tinerii corişti ne-au spus că, an de an, merg cu colinda, în primul rând, pentru a vesti Naşterea Domnului. „Încercăm să promovăm muzica corală şi muzica bizantină. Prin repertoriul nostru, prin colindele tradiţionale, promovăm Bucovina, promovăm minunatele tradiţii şi obiceiuri de iarnă, care încă se mai păstrează la noi, în timp ce în alte părţi s-au cam pierdut”, ne-a spus Ionuţ-Vichentie Ilisoi. Redacţia Monitorului de Suceava a fost colindată luni de tineri care cântă în corul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi sunt membri ai Corului „Ciprian Porumbescu”. Ionuţ-Vichentie Ilisoi, Iulian Turcu, Alexandru Cojocari, Iustinian Mândrilă şi Adrian Marmeliuc ne-au încântat cu câteva colinde interpretate pe mai multe voci: „Trei crai”, „Gazde mari”, „Noi în seara de Crăciun”, „La toată casa-i lumină” şi tradiţionalul „La mulţi ani!”. Tinerii corişti ne-au spus că, an de an, merg cu colinda, în primul rând, pentru a vesti Naşterea Domnului. „Încercăm să promovăm muzica corală şi muzica bizantină. Prin repertoriul nostru, prin colindele tradiţionale, promovăm Bucovina, promovăm minunatele tradiţii şi obiceiuri de iarnă, care încă se mai păstrează la noi, în timp ce în alte părţi s-au cam pierdut”, ne-a spus Ionuţ-Vichentie Ilisoi.