Ca de obicei, şi în acest week-end, Opera Braşov vă oferă un spectacol de neegalat. În această seară, începând de la ora 19.00, pe scena Operei se va juca din nou „Fiica Regimentului”, singura operă comică a lui Donizetti. Premieră în Braşov cu ocazia Festivalului de Operă, Operetă şi Balet – 2008 şi jucată de fiecare dată cu casa închisă, acum, piesa revine acum pe scena Operei, cu numai trei zile înainte de turneul din Austria şi Germania. „Fiica Regimentului” va fi din nou pusă în scenă în oraşul lui Mozart, Salzburg, Austria.
Fiica regimentului este Maria, găsită de mică pe câmpul de bătălie, copilul îndrăgit şi răsfăţat de toţi grenadierii. Maria, însă, cu un regiment întreg de taţi este nimeni alta decât fiica marchizei de Birkenfeld. Copilăria ei de „vivandiera”, iubirea pentru Tonio, tânărul care se hotărăşte să devină soldat de dragul ei, viaţa nouă la castel, toate le veţi vedea din nou în această seară, în opera comică a lui Donizetti.
Din distribuţie, una de excepţie, fac parte Valentina Mărgăraş, Liviu Iftene, Gabriela Hazarian, Cristian Fieraru, Gabriel Oana, Vitalii Dumitru, Iulia Pârlea. Scenografia este semnată de Adrian Cristea, coregrafia de Nermina Damian, iar maestru cor va fi Diana Bâldea. Dirijorul Orchestrei Operei va fi Traian Ichim, iar regia este semnată de Cristian Mihăilescu.
Costul unui bilet este de 10 sau 15 lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii au reducere.
Biletele se vând la sediul Operei, din str. Bisericii Române nr. 51 şi la Agenţia Operei din str. G. Bariţiu nr. 20. Ca de obicei, şi în acest week-end, Opera Braşov vă oferă un spectacol de neegalat. În această seară, începând de la ora 19.00, pe scena Operei se va juca din nou „Fiica Regimentului”, singura operă comică a lui Donizetti. Premieră în Braşov cu ocazia Festivalului de Operă, Operetă şi Balet – 2008 şi jucată de fiecare dată cu casa înch