Pompierii au pregătit autispecialele de intervenţie şi vor monitoriza bisericile şi mânăstirile mari din judeţ, pentru a evita producerea unor incedii în noaptea de Înviere. „O parte dintre autospecialele de stingere a incediilor au fost pregătite speciale pentru eventualele intervenţii la biserici şi mânăstiri, în această noapte“, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Sfaturi pentru preoţi
Militarii au pregătit sfaturi atât pentru feţele bisericeşti cât şi pentru enoriaşi, astfel încât sărbătorile de Paşte să nu aducă incendii. Preoţii trebuie să limiteze accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult, peste limita admisă, să îndepărteze covoarele nefixate pe pardoseală, să ţină uşile deschise în timpul slujbelor şi să verifice dacă sunt stingătoare în lăcaşurile de cult. Suporturile pentru lumânări trebuie să stea afară, iar grătarele de sub ele vor fi umplute, obligatoriu, cu apă sau nisip.
Enoriaşii trebuie să aibă grijă de copii
Şi credincioşii care participă la slujbă în zilele de Paşte trebuie să respecte anumite reguli, pentru a evita incendiile. „Credicioşii trebuie să acorde o atenţie deosebită lumânărilor pentru căp acestea, mânuite neglijent, pot produce incendii. Un alt pericol îl reprezintă copiii care au la dispoziţie surse de foc. Aceştia trebuie supravegheaţi în permanţă de adulţi. De asemenea, rugăm credincioşii care vor venila biserici şi mănăstiri cu autovehicule, să le parcheze pe aceste numai în locurile special amenajate pentru a nu bloca accesul maşinilor şi echipajelor de intervenţie“, a mai spus reprezentantul ISU.