In cartea lui “Doua secole de mitologie nationala” Lucian Boia remarca ca unul dintre cele mai puternice mituri istorice inca vii Natiunea. Un mit la care o comunitate umana subscrie avand ca principal liant limba. Natiunea romana s-a creat administrativ incepand cu uniunea celor doua principate in 1856 si cultural poate incepand cu 1900-1910 cu o mare contributie a istoricului Mihail Kogalniceanu care cu buna credinta a ‘ajustat’ nitel realitatile istorice pictandu-l pe un general militar cu ambitii expansioniste Mihai Viteazu in culori patriotard unioniste. Ideea de natiune romana si stat unitar roman prinde astfel contur, intr-o perioada foarte benefica pentru aceasta tanara natie care reuseste unirea cu Transilvania ca urmare a primului razboi mondial.

De remarcat ca acei oameni aveau un plan. Elita tarii de atunci: Bratianu, Cantacuzino, Titulescu, Casa Regala a Romaniei, urmau un plan de constructie a unei natiuni. Interventia brutala a Uniunii Sovietice in 1947 si impunerea unui model strain Stalinist de 50 de ani a destramat o buna parte din aceasta identitate culturala in formare. Acum, revenind in prezent, avem o elita formata din patronimii ca Guse, Grebla, Vacaroiu, Ciorbea, Placinta, Falca. Rezultatele se vad, dupa deschiderea granitelor Romaniei circa 25% din rezidentii oraselor majore din Romania, mai mult sau mai putin calificati au ales sa traiasca in alte tari, cum ne arata rezultatele recensamantului din 2011. Efectele acestei migrari de talente pregatite in sistemul educational romanesc sunt mai grave decat se remarca public si ce e si mai grav este ca aceasta migratie continua si in prezent, fara a vedea din partea elitei romanesti care conduce destinele acestei natiuni vreo reactie, vreun plan.

Nici un plan pe termen lung pentru Romania – implicatii si efecte.

Planul elitei romanesti a fost incepand cu anii 2000 aderarea la U