Publicată în anul 1974, pe când autorul ei avea deja vârsta de 55 de ani, ce-a de-a treia carte a lui Alexandru Paleologu, Simţul practic, este o selecţie din articolele apărute în presa culturală la începutul anilor '70. Cele mai multe texte au un pronunţat caracter polemic. Situarea autorului este mereu în răspăr cu locurile comune de interpretare, de aceea, cauzele pe care le apără sunt uneori surprinzător de vulnerabile, dacă nu de-a dreptul ridicole. Luptând ca un sublim Don Quijote pentru cauze aparent pierdute, propunând pariuri care astăzi par aberante, Alexandru Paleologu nu face economie de erudiţie şi farmec, iar atunci când argumentele utilizabile în disputa pe fond nu îi mai sunt eficiente, nu ezită să apeleze, ca marii avocaţi, la viciile de procedură sau, mai mult, la sofisme, în sine, greu de contrazis, dar fără o legătură directă, ori măcar vizibilă, cu ceea ce s-ar putea numi cauza discuţiei. Până la urmă toate aceste bătălii cu mize mai mult sau mai puţin discutabile, se transformă în spectacole ale libertăţii de gândire, turniruri ale inteligenţei, erudiţiei şi spiritului critic, greu de imaginat în România de după "istoricul" turneu asiatic al încă tânărului pe atunci secretar general al PCR, Nicolae Ceauşescu.

Simţul practic este într-un fel punerea în aplicare, în exerciţiul critic, a ideilor din Bunul simţ ca paradox. Ceea ce reiese cu evidenţă din citirea în paralel a celor două cărţi, este spus explicit de autor în articolul intitulat chiar Despre simţul practic. Scrie Alexandru Paleologu, reluând argumentaţia pilot din Bunul simţ ca paradox: "El (simţul practic - n.n.) e, în orice caz, contrariul prostiei şi implică totdeauna marea inteligenţă şi marile sentimente, iar simţul practic nu e altceva, în adevăr, decât expresia aplicată a bunului simţ" (p. 88). Că simţul practic este sinonim cu inteligenţa aplicată o dovedeşte şi sumara, d