Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: „Oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi aliaţii UNPR, PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL“

Publicat in Adevarul, luni 16 decembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut accces, că oamenii aşteaptă lucruri bune de la PSD şi de la aliaţii UNPR şi PC şi a adăugat că: „Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL“.

„Restul lucrurilor, să ştiţi că oamenii le aşteaptă de la PSD şi de la aliaţii noştri, de la UNPR, de la PC. Poate o da Dumnezeu, şi de la PNL. Dar de la noi le aşteaptă lucrurile bune şi noi avem datoria să ne ocupăm de ce vor oamenii“, a spus Ponta.

El a arătat că social-democraţii trebuie să fie pregătiţi şi să îşi facă datoria faţă de oameni în ceea ce priveşte Legea bugetului de stat pe 2014, unde trebuie să se vadă dacă „sabotajul“ preşedintelui Traian Băsescu va urma „linia binecunoscută“.

„Azi avem câteva lucruri importante pe care trebuie să le discutăm pentru finalul de an şi, evident, pentru pregătirea anulul viitor: vedem Legea bugetului de stat, în mod sigur va fi cea mai improtantă pentru că ţara are nevoie de buget şi o să vedem exact dacă sabotajul preşedintelui va merge în lina binecunoscută. Noi trebuie să fim pregătiţi şi să ne facem treaba faţă de oameni", a spus Ponta.

„În al doilea rând, haideţi să vedem pentru anul viitor să continuăm lucrurile bune: oamenii au nevoie de pensii, de salarii, de investiţii“, a adăugat premierul.

Materiale pe aceeaşi temă:

USL îi poate scurta lui Crin Antonescu mandatul prezidenţial Preşedintele Băsescu a promulgat Legea referendumului la miezul nopţii, dar calendarul arată că USL încă mai poate modifica Constituţia înainte ca liderul PNL, Crin Antonescu, să ajungă la Cotroceni

Legea amnistiei, amânată pentru 1 februarie. Zgonea: Nu renunţăm la noul Cod Penal Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat luni că au fost amânate modificările Codului Penal şi promovarea Legii amnistiei, iar acestea vor fi în dezbatere publică până la 1

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 38 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 41 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 47 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°