Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Dăianu, consilierul lui Ponta pe probleme economice

Publicat in Romania Libera, vineri 11 mai 2012 ·

Daniel Dăianu a fost numit în postul de consilier de stat al premierului Victor Ponta, decizia de numire fiind semnată vineri de şeful Guvernului, potrivit Mediafax.

Până la semnarea acestei decizii, Dăianu a lucrat tot ca şi consilier pe probleme economice al preşedintelui PSD Victor Ponta.

Daniel Dăianu, doctor în economie, a fost ministru al Finanţelor, în perioada decembrie 1997-septembrie 1998, după ce anterior, în 1992, a fost ministru adjunct al Finanţelor.

El a lucrat şi ca economist şef la Băncii Naţionale a României, post din care a fost numit ministru în decembrie 1997.

Dăianu critica, în luna februarie a acestui an, modul de utilizare a banilor publici, arătând că România a cheltuit pe investiţii mai mult decât Polonia sau Cehia, ca procent din PIB, cu o medie de peste 5% anual, dar rezultatele par să indice o alocare de numai 1-2%.

În august 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a criticat pe Dăianu, spunând că a avut rezultate zero în Guvern, deşi are un renume indiscutabil de economist. Remarca a venit ca reacţie la unele comentarii făcute de Dăianu la adresa măsurilor economice luate de Guvernul Boc.

Dăianu a fost europarlamentar în perioada 2007-2009, fiind candidat din partea PNL. Pentru a ocupa postul de europarlamentar el a demisionat în decembrie 2007 din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române, post ocupat din septembrie 2005.

În octombrie 2009, Dăianu a încercat să revină la BNR, candidând ca independent pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie, însă nu a găsit sprijinul necesar în Parlament.

În timpul regimului comunist, din 1976 până în septembrie 1978, el a lucrat la Direcţia de Informaţii Externe (DIE), din MAI. În octombrie 2007, în perioada candidaturilor pentru Parlamentul European, el a afirmat că a intrat în DIE deoarece astfel putea să studieze în străinătate. @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 30 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, un grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relat

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum o ora
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum o ora
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Președintele Iohannis s-a întâlnit cu liderul Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului Statelor Unite ale Americii / România vrea să joace un rol mai important în asigurarea securității energetice la nivel regional

G4Media acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, la Washington, D.C., cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson, anunță Administrația Prezidențială. ”Președintele Klaus Iohannis a salutat adoptarea de

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 2 ore
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°